Lunea Artelor la Teatrul Municipal Baia Mare: „Bijuteriile” primăverii

În perioada 23 februarie – 8 Martie 2015, Foaierul Teatrului Municipal Baia Mare va găzdui târgul de mărţişoare şi obiecte handmade „«Bijuteriile» primăverii”. Evenimentul îşi propune să vină în întâmpinarea tuturor celor care se bucură de venirea primăverii, precum şi a celor care, cu ocazia zilelor de 1 şi 8 Martie, doresc să ofere femeilor dragi din viaţa lor un dar de suflet.
Deschiderea oficială a târgului va avea loc luni, 23 februarie, de la ora 12.00, în cadrul seriei de evenimente Lunea Artelor. Expoziţia cu vânzare va putea fi vizitată, timp de două săptămâni, conform următorului program:

Lunea – 9,00 – 13,00 şi 15,00 – 21,00;
Marţea – 9,00 – 13,00 şi 15 – 21;
Miercurea: 9,00 – 13,00 şi 15,00 – 21,00;
Joia – 9,00 – 13,00 şi 15,00 – 21,00;
Vinerea – 9,00 – 13,00 şi 15,00 – 21,00;
Sâmbăta – 9,00 – 11,00 şi 17 – 21;
Duminica – 10,00 – 13,00 şi 18,00 – 21,00.

Târgul „«Bijuteriile» primăverii” este organizat de Teatrul Municipal Baia Mare, în parteneriat cu Liceul de Arte, Palatul Copiilor, Şcoala Populară de Arte „Liviu Borlan” şi Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”.
Intrarea este liberă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole