Tribunalul Maramureş a decis astăzi, 8 noiembrie, după un proces care a durat aproximativ 2 ani de zile, condamnarea medicului Ligia Puiu la 3 luni de închisoare cu suspendare.
„Aducem la cunoştinţa opiniei publice că Tribunalul Maramureş a hotărât astăzi, 8 noiembrie 2012, prin sentinţa penală nr.558 pronunţată în dosarul nr.5533/100/2010 având ca obiect luarea de mită, achitarea inculpatei Puiu Ligia Mariana, medic primar în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Baia Mare, în vârstă de 57 de ani, fără antecedente penale, domiciliată în Baia Mare, pentru săvârşirea unui număr de două infracţiuni de luare de mită (respectiv faptele reţinute la pct.1 şi 3 din rechizitoriu) şi condamnarea acesteia pentru săvârşirea unui număr de şase infracţiuni de luare de mită (respectiv, faptele descrise la pct.2, 4, 5, 6, 7, 8 din rechizitoriu), la pedepse de câte 3 luni închisoare pentru fiecare infracţiune, în urma a căror contopire a rezultat pedeapsa de 3 luni închisoare.
Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante şi a pedepselor accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. b C. pen pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, atrăgând atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 C.pen.
De asemenea, s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 2800 lei şi obligarea acesteia la plata în favoarea statului a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată într-un comunicat de presă al Tribunalului Maramureş