Mircea Man a felicitat absolvenţii Universităţii de Nord

Într-un cadru deosebit şi emoţionant, în prezenţa Preasfinţiei Sale Iustin Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, azi a avut loc festivitatea de absolvire a studenţilor Universităţii de Nord Baia Mare. Autorităţi judeţene şi locale, parlamentari, cadre universitare, părinţi şi foarte mulţi invitaţi au fost alături de sutele de studenţi care şi-au luat rămas bun de la cei mai frumoşi ani – cei ai studenţiei.

Aplauze, lacrimi şi zâmbete, buchete de flori în braţele studenţilor surâzători, toate laolaltă au făcut ca atmosfera să fie un freamăt de bucurie şi emoţie. S-au spus cuvinte frumoase, amintiri din anii petrecuţi alături de profesorii lor dragi care le-au îndrumat paşii spre viaţă, spre maturitate.

Printre cei care s-au adresat absolvenţilor, cadrelor universitare şi părinţilor s-a numărat şi Mircea Man, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş. Printre altele, domnia sa a spus:

“Dragi absolvenţi, este un moment emoţionant pentru voi, dar să ştiţi că şi pentru noi. Îmi amintesc şi eu cu drag de vremea când am fost în postura de absolvent. Anii de şcoală, anii de studenţie sunt cei mai frumoşi din viaţa noastră. Sunt cele mai frumoase amintiri, pentru că în aceşti ani învăţăm să zburăm frumos spre viaţă, spre maturitate. În acest moment sunteţi încrezători, aveţi forţa, ştiinţa şi priceperea acumulată de la mult stimaţii voştri profesori şi de la părinţii dragi care v-au susţinut şi îndrumat în toţi aceşti ani să păşiţi spre drumul împlinirii voastre ca oameni. Nimic nu vă poate opri, voi sunteţi viitorul nostru. Maramureşul se mândreşte cu tineri ca voi, pregătiţi de cadre universitare şi profesori de excepţie, cu dăruire şi profesionalism. Sunteţi valorile adevărate ale societăţii, ale Maramureşului. Vă felicit şi vă doresc cât mai multe succese şi realizări în drumul vieţii, pe toate planurile”.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole