Moarte suspectă: O bătrână din Bârsana a fost găsită fără suflare

Miercuri, 19 septembrie, în jurul orei 11.00, poliţia a fost sesizată prin Serviciul Unic de Apeluri Urgente 112 cu privire la faptul că o bătrână din Bârsana a fost găsită moartă în locuinţa personală.

„La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă formată din procuror, poliţişti şi medic legist, pentru efectuarea de cercetări şi stabilirea stării de fapt. Cercetările au fost efectuate sub coordonarea procurorului, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş.

În urma efectuării necropsiei s-a stabilit că moartea femeii (Ileana I., de 83 de ani) a fost neviolentă şi s-a datorat unei hemoragii interne exteriorizate, pe fondul unei afecţiuni hepatice”, a arătat Tania Sobraneţ, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole