Modernizare: Primele 5 etaje ale Judeteanului, predate astazi

Modernizare: Primele 5 etaje ale Judeteanului, predate astazi

Primele cinci etaje reabilitate ale Spitalului Judetean de Urgenta „Dr. Constantin Opris” din Baia Mare au fost predate astazi, anuntul fiind facut prin intermediul unei conferinte de presa care a avut loc la unitatea spitaliceasca. La eveniment au luat parte, pe langa managerul Calin Pop, si presedintele CJ Maramures, Mircea Man, care s-a aratat extrem de incantat de lucrarile efectuate.

Cu aceasta ocazie toti cei prezenti au putut afla ca intreg sectorul G se doreste a fi finalizat pana la mijlocul lunii viitoare. Managerul unitatii, cardiologuil Calin Pop a punctat o serie de noutati, mai exact un nou bloc operator pentru chirurgie oncologica, maternitate moderna, dotata la standarde europene, compartiment pentru arsi la sectia de chirurgie plastica si un sistem complex de climatizare si sterilizare la ATI.

“La primul etaj vom avea o sectie de explorari paraclinice, asa cum exista in structura marilor spitale europene, in timp ce la etajul 2 va fi Maternitatea. Apoi, la sectia de chirurgie plastica vom avea un compartiment destinat arsilor, dar intre timp vom dezvolta si activitatea de oncologie. Va fi amenajat un bloc operator special pentru chirurgie oncologica, unde va veni un specialist de la Institutul Oncologic din Cluj”, a explicat dr. Calin Pop.

Noutatile nu se termina aici. La Terapie-Intensiva va fi instalat un sistem modern de climatizare si sterilizare pentru saloanele unde stau pacientii in stare grava si cei iesiti din operatii, astfel ca judetul Maramures va avea un curand un spital judetean la standarde europene.

Rares Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole