Ministerul Sănătăţii a postat, astăzi, 3 iulie, pe pagina sa de web www.ms.ro, secţiunea Reforma în Sănătate, proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România.
Conform proiectului de act normativ, principalele modificări din sistem vizează reorganizarea sistemului de asigurări de sănătate, organizarea şi funcţionarea spitalelor, precum şi creşterea controlului calităţii servicii şi creşterea rolului Ministerului Sănătăţii în monitorizarea şi controlul politicilor de sănătate
“Aveam nevoie de această lege. În prezent, sistemul sanitar este centralizat şi hiperreglementat. Un asemenea sistem necesită un control puternic, ceea ce lipseşte. Lipsa acestui control induce un comportament incorect în sistem care este resimţit atât de personalul medical, cât şi de către populaţie. De asemenea, sistemul acuză monopolul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi lipsa de transparenţă a acestei instituţii, dar şi monopolul Ministerului Finanţelor Publice în colectarea şi alocarea fondurilor către Sănătate.
Nu în ultimul rând, nemulţumirea a crescut în rândul populaţiei pentru serviciile medicale, la fel ca şi nemulţumirea cadrelor medicale din sistem”, a declarat dr. Vasile CEPOI, ministrul Sănătăţii într-o conferinţă organizată de reprezentanţii mass-media.
„Propunerea legislativă are in vedere în primul rând, reducerea dezechilibrului financiar ş iregândirea organizatorică şi funcţională a întregului sistem sanitar. Proiectul de lege propune un model care să crească baza de colectare a contribuţiilor de asigurări de sănătate, să asigure utilizarea eficientă a rersurselor financiare, păstrând eforturile contribuabililor în actualele limite”, a mai declarat Vasile CEPOI, ministrul Sănătăţii
REORGANIZAREA SISTEMULUI DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
Este una dintre principalele schimbări care urmăreşte să răspundă cerinţelor populaţiei, desfiinţarea monopolului CNAS şi autonomie în conducerea şi în administrarea Fondului naţional de asigurări obligatorii de sănătate (independenţa FNUASS prin scoaterea fondului de la bugetul consolidat)
Asiguraţii vor avea controlul utilizării fondurilor din sănătate
Niciun cetăţean nu va plăti mai mult la fondul de asigurări (nu creşte contribuţia)
În noul concept pachetul de asigurări urmează asiguratul
Asiguraţii vor putea încheia şi asigurări facultative
Schimbări preconizate în cadrul sistemului de asigurări:
Asigurări obligatorii de sănătate
Asigurările obligatorii de sănătate vor reprezenta sistemul principal de finanţare a serviciilor de sănătate.
Vor exista asigurări obligatorii de sănătate care vor putea fi încheiate la o societate de asigurări sau la o societate mutuală de asigurări
Contribuţia la Sănătate rămâne aceeaşi
Ca şi până în prezent, pentru asigurările obligatorii, asiguraţii vor plăti contribuţia la Fondul Naţional de Asigurări Obligatorii de Sănătate. Contribuţia care este aceeaşi ca şi până acum, aceasta nu se modifică.
Persoanele scutite de la plata contribuţiei
Persoanele care beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuţiei la asigurările obligatorii de sănătate vor fi copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la vârsta de18 ani şi până la 26 de ani numai dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu până la începerea anului universitar dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă; tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului şi nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;.
Sistemul de asigurări va fi structurat pe pachete de servicii
Contribuţia va asigura accesul asiguratului la pachetul de serviciide sănătate de bază (PSSB)
Chiar dacă nu eşti asigurat, dar eşti cetăţean român, cetăţean străin, sau apatrid care ai drept de lungă şedere sau ai domiciliu în România, ai dreptul la pachetul minimal de servicii de sănătate (PMSS) care cuprinde servicii de sănătate finanţate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii, inclusiv pentru urgenţele medico –chirurgicale
Mai există un tip de pachet de servicii, cel social de servicii de sănătate(PSSS), care se va acorda asiguraţilor cu venituri mici şi persoanelor asistate social, pentru servicii de sănătate cu risc funcțional/vital altele decât cele din pachetul de bază, decontate de la bugetul de stat
Asigurări facultative de sănătate
Persoanele care vor beneficia de pachetul de servicii de sănătate de bază ar putea opta, suplimentar,pentru un pachet de asigurări facultativede sănătate care reprezintă un sistem facultativ prin care un asigurator constituie un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi expuşi la producerea riscului de îmbolnăvire, care nu este acoperit de asigurările obligatorii.
Pentru serviciile de sănătate de tip complementar se suportă total sau parţial contribuţia personală a asiguraţilor pentru unele servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale din pachetul de servicii de sănătate de bază.
Pentru serviciile de sănătate de tip suplimentar se suportă total sau parţial plata pentru orice tip de servicii necuprinse în pachetul de servicii de sănătate de bază, opţiunea pentru un anumit personal medical, solicitarea unei a doua opinii medicale, condiţii hoteliere superioare, alte servicii de sănătate specificate în contractul de asigurare facultativă.
Cetăţenii îşi aleg asiguratorul şi furnizorii de servicii medicale
Printre principiile noii legislaţii se numără alegerea liberă şi informată de către asiguraţi atât a asiguratorului, cât şi a furnizorilor de servicii de sănătate autorizaţi. Asiguratul îşi alege furnizorii de pe lista asiguratorului
Societăţi de asigurare şi societăţi mutuale de asigurare
Casele de asigurări de sănătate se vor transforma în societăţi mutuale de asigurări de sănătate. Fiecare asigurat se înscrie într-o astfel de asociaţie, la alegere. Cele 42 case se vor transfera în 8-10 societăţi mutual de asigurări, astfelîncât, începând de anul viitor cetăţenii să poată să înscrie adeziunile
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se va transforma în Autoritatea Naţională de Reglementare a Asigurărilor Obligatorii de Sănătate (ANRAOS)
Asiguratul se poate înscrie fie la o societate mutual de asigurări de sănătate, fie la un asigurator privat. Pachetul de servicii de bază urmează asiguratul fie la asiguratorul privat, fie la societatea mutual.
FNUASS va fi independent
Colectarea contribuţiilor se face de către Ministerul Finanţelor Publice, prin intermediul ANAF, într-un cont distinct deschis pe seama ANRAOS, în condiţiile legii.
Ministerul Finanţelor Publice transmite, lunar, ANRAOS şi publică pe website-ul propriu informaţiile cu privire la contul curent şi despre soldul final al fiecărei luni sau despre toate rulajele si tranzacţiile care au avut loc în contul curent în luna respectivă
Fondul naţional de asigurări obligatorii de sănătate este gestionat si se repartizează de către ANRAOS asiguratorilor de sănătate.
Co-plata
Coplata – suma fixă care reprezintă plata contribuţiei băneşti a asiguratului pentru a putea beneficia de serviciile de sănătate din pachetul de servicii de sănătate de bază din cadrul sistemului de asigurări obligatorii de sănătate, încasată suplimentar de către furnizor faţă de suma decontată din fond.
Următoarele categorii de asiguraţi sunt scutite de la coplată, după cum urmează:
a) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii între 18 ani şi 26 de ani, dacă sunt elevi, absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenicii sau studenţii, dacă nu realizează venituri din muncă;
b) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate ale Ministerului Sănătăţii, pentru serviciile medicale aferente bolii de bază respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;
c) pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 740 lei/lună.
d) femeile însărcinate şi lăuzele, pentru servicii de sănătate în legătura cu sarcina şi lăuzia.
REORGANIZAREA SPITALELOR
Spitalele vor fi organizate în unităţi nebugetare şi vor avea libertatea să facă angajări şi să ofere salarii în funcţie de competenţă.
Spitalele pot fi publice, private şi publice cu structuri în care se desfăşoară activitate privată
Aceste unităţi vor avea obligaţia să acorde primul ajutor de urgenţă medical, în funcţie de competenţă, oricărei persoane care se prezintă în unitate.
Spitalele publice se pot organiza ca instituţii de sănătate, autonome financiar care nu se încadrează în categoria instituţiilor publice bugetare.
Se vor păstra formele de organizare de tipul institut, spital universitar, spital clinic
Spitalele vor fi acreditate de către Agenţia Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), care are în structura sa Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor
În structura spitalului public va funcţiona o unitate de management a calităţii
CALITATEA SERVICIILOR
Sistemul de asigurare a calităţii în sistemul de sănătate va fi coordonat de către Agenţia Naţională pentru Managementul Calităţii în Sănătate (ANMCS) şi va funcţiona în baza strategiei naţionale pentru asigurarea calităţii serviciilor de sănătate şi a strategiei naţionale informatice în sănătate.ANMCS se va înfiinţa, prin reorganizarea Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS), care se desfiinţează.
Sistemul de asigurare a calităţii în sistemul de sănătate va avea rolul de a menţine şi creşte continuu calitatea serviciilor de sănătate şi satisfacţia pacientului legată de aceasta, şi de a eficientiza cheltuirea fondurilor în sistemul de sănătate.
Informaţii furnizate de MS.