Pelerinaj naţional la mormintele Episcopilor martiri din Sighetu Marmaţiei

Tradiţionalul Pelerinaj naţional la mormintele Episcopilor martiri aflate în incinta Cimitirului Săracilor din Sighetu Marmaţiei a adunat în acest an peste 4.000 de credincioşi veniţi din toată ţara la acest eveniment ajuns în 2012 la cea de-a noua ediţie.

Pelerinajul a început vineri, 11 mai, cu începere de la ora 18.00, cu o veghe de rugăciune desfăşurată în holul Muzeului Memorial (fosta închisoare) din Sighetu Marmaţiei, la care au participat sute de tineri.

Pelerinii, în frunte cu episcopii, preoţii şi persoanele consacrate s-au îndreptat în procesiune în dimineaţa zilei de sâmbătă spre Cimitirul Săracilor, loc aflat la marginea localităţii Sighetu Marmaţiei, unde îşi găsesc odihna în gropi anonime cei morţi în temuta închisoare.

Pe altarul special amenajat cu această ocazie a fost celebrată Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către Preafericirea Sa Cardinal Lucian alături de întreg episcopatul greco-catolic. În predica rostită cu această ocazie, Întâistătătorul Biserii Române-Unite cu Roma, Greco-Catolică, i-a îndemnat pe cei prezenţi la urmarea lui Cristos cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa după cum au făcut-o şi înaintaşii lor în credinţă a căror jertfă se înalţă zi de zi spre cer, întru miros de bună mireasmă spirituală.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole