Prefectul Rohian sprijină beneficiarii proiectelor finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală

Prefectul de Maramureş s-a întâlnit cu beneficiarii şi consultanţii proiectelor finanţate din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. În judeţul nostru au fost aprobate, la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, 43 de proiecte, în valoare de peste 250 mii lei, finanţate în cadrul acestui program.

Dintre acestea, 21 de proiecte au fost aprobate pe măsura 322 Dezvoltarea infrastructurii rurale, din care trei au fost finalizate. Pe măsura 125 Drumuri agricole şi forestiere au fost finanţate 11 proiecte, din care unul a fost finalizate. Măsura 313 Încurajarea activităţilor turistice are aprobate 10 proiecte, iar pe măsura 122 Îmbunătăţirea valorii economice a pădurii a fost aprobat un proiect.

Prefectul Anton Rohian a spus: „Am decis că este important să mă întâlnesc cu autorităţile şi consultanţii direct implicaţi în implementarea proiectelor pentru a cunoaşte problemele cu care se confruntă în implementarea proiectelor. Este important din punct de vedere al dezvoltării economice şi sociale a judeţului nostru să accesăm utilizăm eficient fondurile europene, dar mai ales să sprijinim dezvoltarea satelor maramureşene”.

Problemele identificate în cadrul discuţiilor la care a participat şi directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală, Sorin Pop au făcut referire la timpul îndelungat de avizare a dosarelor de achiziţii, nedecontarea unor cheltuieli pe care beneficiarii sunt obligaţi să le suporte din bugetul propriu, întârzieri ale finalizării proceselor de achiziţii publice din cauza contestaţiilor şi lipsa fondurilor pentru derularea proiectelor mai ales in cazul autorităţilor publice locale care au în implementare mai multe proiecte.

De asemenea, s-a constatat o lipsă de profesionalism şi neseriozitate din partea unor consultanţi sau constructori, care a generat întârzieri în implementarea proiectelor şi implicit penalităţi pentru beneficiari, a mai adăugat prefectul de Maramureş.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că propunerile făcute pentru îmbunătăţirea implementării proiectelor au vizat simplificarea procedurilor de la nivelul Autorităţii de Management pentru a reducerea volumului de muncă, reducerea timpului de avizare a dosarelor de achiziţii şi de decontare a cheltuielilor, o mobilizare mai bună din partea consultanţilor şi constructorilor, cu scopul de a evita situaţiile în care să se ajungă la penalităţi sau chiar la rezilierea contractelor.

O altă măsură a avut în vedere implicarea personalului din cadrul Centrului Regional/Oficiului Judeţean care se ocupă de implementarea proiectelor, în consilierea şi îndrumarea beneficiarilor, pentru evitarea nedecontării unor cheltuieli eligibile, de cele mai multe ori nu din cauza unor probleme de fond, majore şi care ar putea fi remediate de către beneficiari.

Beneficiarii proiectelor au mai solicitat şi posibilitatea obţinerii sprijinului din partea Consiliului Judeţean Maramureş pentru constituirea unui fond de rulment din care să fie susţinute aceste proiecte până în momentul rambursării de către Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală a sumelor, respectiv eventualitatea susţinerii costurilor cu dobânzi şi comisioane bancare care reprezintă cheltuieli neeligibile, de către Consiliul Judeţean Maramureş.

Respectarea legii în litera dar mai ales în spiritul ei de către toţi cei implicaţi în derularea absorţiei de fonduri europene, implicit de către autorităţile de implementare, reprezintă o condiţie esenţială pentru finalizarea cu succes a proiectelor, a conchis prefectul Anton Rohian.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole