Prevenire incendii: CAMPANIA R.I.S.C. ÎN MARAMUREŞ

Personalul Inspecţiei de prevenire din cadrul I.S.U. Maramureş, împreună cu specialiştii E.ON România au organizat în această dimineaţă un punct de informare în legătură cu campania “Renunţă! Improvizaţiile Sunt Catastrofale”, desfăşurată împreună cu E.ON România, în incinta magazinului Universal Maramureş din municipiul Baia Mare.

Această campanie naţională de informare şi conştientizare are ca obiectiv reducerea incidentelor de natura incendiilor, exploziilor etc., care sunt cauzate de improvizaţii la instalaţiile de gaze naturale şi electricitate, precum şi de coşuri de fum necurăţate.

Băimărenii au primit pliante cu informaţii privind riscurile pe care le implică manevrarea greşită a aparatelor alimentate cu gaze naturale, respectiv improvizaţiile la instalaţiile electrice şi de gaze naturale, precum şi necesitatea efectuării intervenţiilor la acestea numai cu personal autorizat şi a curăţării coşurilor de fum cel puţin de două ori pe an, o dată obligatoriu la începutul sezonului rece.

Tot astăzi, personalul I.S.U. Maramureş şi cel al E.ON România au susţinut o lecţie deschisă cu elevii de la Şcoala Gimnazială Octavian Goga din municipiul Baia Mare care, deşi nu a făcut parte din programa şcolară, a atras atenţia în mod deosebit copiilor. Este vorba despre respectarea regulilor în ceea ce priveşte utilizarea gazelor naturale şi a electricităţii.

Mai mult, copiii au promis că vor transmite mai departe prietenilor, părinţilor, bunicilor aceste informaţii, pe care le-au învăţat de la specialişti, dovedind în acest fel că responsabilitatea nu ţine de vârstă şi că poţi să îi înveţi pe cei din jur că energia, indiferent de formă, devine extrem de periculoasă dacă nu o foloseşti corect.

Cu această ocazie, elevii au participat la un concurs pe teme de prevenire a situaţiilor de urgenţă. Cei mai buni dintre ei au primit premii oferite de E.ON România.

Campania R.I.S.C. se derulează în judeţul Maramureş începând cu luna noiembrie a.c. şi constă în popularizarea informaţiilor privind riscurile pe care le implică manevrarea greşită a aparatelor alimentate cu gaze naturale, respectiv improvizaţiile la instalaţiile electrice şi de gaze naturale, precum şi necesitatea efectuării intervenţiilor la acestea numai cu personal autorizat şi a curăţării coşurilor de fum cel puţin de două ori pe an, o dată obligatoriu la începutul sezonului rece.

Pentru mai multe informaţii despre campanie puteţi vizita website-ul R.I.S.C. la adresa: www.risc.info.ro

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole