Probleme cu acordarea majorării salariale de 8% la Spitalul TBC

Spitalul TBC din Baia Mare se pare că este singurul spital din judeţ unde au existat dificultăţi în acordarea acelui procent de 8% în plus la plata salariilor unităţii spitaliceşti. Problema a fost astăzi, 18 iulie, discutată cu prefectul Sorin Rednic în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social.

Liderul Cartel Alfa Maramureş, Florin Hossu a ţinut să arate că acest lucru este unul cât se poate de anormal şi situaţia va trebui cumva remediată.

„”Există spital şi l-aş numi Spitalului de Pneumoftiziologie în care acordarea acelui procent de 8% este condiţionată cu reducerea a unor drepturi salariale, mai bine spus a unor sporuri pentru încadrarea în buget. Astfel îmi pun întrebarea ce am avut şi ce am pierdut?

Pentru că a acorda pe de o parte cei 8% şi a reduce pe de alta tot cu 8% sau poate mai mult un al drept salarial, de gen spor, nu mi se pare chiar aşa de în regulă. Prin negocierea celor de la Sanitas s-a încheiat un contract de muncă colectiv la nivel de grup de unităţi, acesta s-a semnat, dar zic că în continuare acest 8% va fi o problemă.

Trebuie să vedem ce ne aşteaptă pe noua lege a sănătăţii, dar din punctul meu de vedere această lege nu este un atât de plăcută, chiar dacă este vorba de altă guvernare”, a explicat Florin Hossu.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole