Problemele primarilor din zona Chioar, în atenţia prefectului Sandu Pocol

Primarii din zona Chioar au prezentat prefectului judeţului Maramureş problemele cu care se confruntă aceştia. Au fost prezenţi la discuţii reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean pentu Situaţii de Urgenţă, ai Direcţiei Silvice, Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

„Locotenent-colonel Ioan Mureşan, împuternicit prim-adjunct al ISU Maramureş a solicitat primarilor sprijin pentru susţinerea activităţii Gărzii de Intervenţie „Adrian Marchiş” din Şomcuta Mare.

În luna februarie a anului viitor, inspectoratul va primit alte patru ambulanţe SMURD, iar una dintre acestea se doreşte a fi repartizată la subunitatea din Şomcuta Mare, a punctat prim-adjunctul Ioan Mureşan.

Dotarea subunităţii cu un echipaj SMURD va deservi întreaga zonă şi va contribui la reducerea timpului de intervenţie în sprijinul persoanelor a căror viaţă este pusă în pericol sau prezintă probleme de sănătate şi au nevoie de acordarea primului ajutor medical de urgenţă”, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Maramureş.

Aceştia au mai arătat că mai mulţi primari au solicitat precizări suplimentare cu privire la punerea în posesie a cetăţenilor care deţin terenuri în zona necooperativizată. Cu această ocazie, şefa serviciului juridic din cadrul Instituţiei Prefectului, Rodica Pop, a precizat că pentru clarificarea acestei situaţii au fost solicitate date suplimentare şi s-a primit de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor un răspuns în acest sens.

În răspunsul primit se arată că acei cetăţeni care atestă cu documente suprafaţa de teren situată în zona necooperativizată pot solicita emiterea titlului de proprietate, iar efectul este unul recognitiv, adică cel de recunoaştere a proprietăţii. Angajaţii primăriilor vor putea participa la cursuri care să le ateste calitatea de a întocmi planuri parcelare (atestat categoria E). Cursurile urmează să se desfăşoare la sediul Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

La întâlnire au mai fost vizate discuţii cu privire la alocarea sumei de 240 milioane EURO pentru zona montană defavorizată şi agromediu, la acordarea subvenţiilor pentru exploataţiile agricole, acordarea de facilităţi fiscale pentru creanţele unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv despre modul de eliberare al adeverinţelor de ajutor social pentru ca persoanele fără un loc de muncă să poată beneficia de ajutoare finnaciare din partea statului.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole