Țigări de contrabandă transportate cu sania în Munții Maramureșului

Ieri, 17 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Sectorului PF Valea Vişeului – ITPF Sighetu Marmatiei a observat, într-o zonă muntoasă împădurită, mai multe persoane care transportau colete voluminoase.
Cei doi poliţişti de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor efectuând somaţiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele şi profitând de terenul accidentat şi vegetaţia abundentă, au fugit în pădure.
Imediat au fost demarate cercetările în vederea depistării persoanelor implicate, fiind identificat un bărbat de pe raza judeţului Maramureş, care a participat la activitatea infracţională.
La faţa locului au fost descoperite 15 colete ce conţineau 7.485 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 67.000 lei, care au fost transportate de la linia de frontieră cu ajutorul unei sănii improvizate, din lemn, care a fost trasă de persoanele în cauză, pe frunzele şi terenul umed.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă iar întreaga cantitate de ţigări precum şi sania au fost ridicate în vederea confiscării.
În prezent, se efectuează verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole