În perioada 11-12 iunie 2013, reprezentanţii Maramureşului s-au aflat în Zakarpatia, la Ivano- Frankivsk. Aceştia au reînnoit protocolul dintre autorităţile din cele două regiuni în ceea ce priveşte colaborarea pe palierul sistemului de sănătate publică.
Gabriel Zetea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, ec. Sorina Pintea, manager al Spitalului judeţean de Urgenţă „dr. Constantin Opriş” Baia Mare, dr. Rareş Pop, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş şi Viorel Deghid, preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş s-au întâlnit cu prim vice-guvernatorul regiuni Zakarpatia, cu Directorul Administrație Sanitare a regiunii Zakarpatia şi cu Directorul Spitalului Regional din zonă.
De altfel, toate documentele parafate cu acest prilej poartă semnătura acestor oficiali. Protocol semnat în această lună cuprinde schimburi de experiența între medicii din cele două regiuni în sensul în care medici din Ucraina vor veni în spitalele din judeţul nostru (în spitalul județean cu precădere) unde vor efectua stagii de pregătire pe diferite specialităţi (ORL şi buco-maxilo-facial).
Totodată, s-a perfectat, în acest protocol, modalitatea prin care vor proceda cei din Ucraina pentru a pune bazele medicinii de urgență si a sistemului SMURD. „În mai multe rânduri reprezentanţii din Zakarpatia au fost în judeţul nostru şi au apreciat modul de organizare al medicinii de urgenţă şi, mai ales, al sistemului SMURD. Tot acum, s-a perfectat vizita pe care o va efectua secretarul de stat Raed Arafat în Ucraina” a precizat dr. Rareş Pop, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş.
Se încearcă găsirea unor modalităţi prin care medici din Ucraina ar putea veni sa lucreze în România, mai ales cei cu specialitatea anestezie, terapie intensivă , unde România este foarte deficitară.
Un salon ORL pentru ucraineni utilat de reprezentanţii Spitalului Judeţean
Reprezentanţii Maramureşului au putut observa că din punctul de vedere al infrastructurii Spitalul regional din Ivano-Frankivsk stă mult mai bine decât judeţeanul nostru. În schimb din punctul de vedre al aparaturii şi al pregătirii cadrelor medicale noi stăm mult mai bine. De aceea s-a şi pus la punct efectuarea a unor stagii prin care medici maramureşeni vor face intervenţii chirurgicale în Ucraina şi medici din ţara vecină să vină la noi pentru a se perfecţiona profesional.
„Este un nou început în ceea ce priveşte relaţiile din domeniul sistemului de sănătate dintre România şi Ucraina. Din punctul nostru de vedere, al unităţii sanitare pe care o conduc, pentru acest an, au fost identificate câteva linii importante.
În primul rând participarea la înfiinţarea asociaţiei româno-ucrainene pe probleme de sănătate, apoi efectuarea a două schimburi de experienţă în zona ORL şi a chirurgiei bucalo-maxilo-faciale, în sensul în care medici băimăreni vor efectua în Ucraina intervenţii chirurgicale pe domeniile ce vi le-am enumerat mai sus. Un alt obiectiv important este acela al realizării unui salon la Ivano-Frankivsk în care o mare parte din aparatura necesară să fie donată de Spitalul judeţean de Urgenţă dr. Constantin Opriş din Baia Mare, iar partea de infrastructură de cei din Ucraina. Acest obiectiv îl vom realiza la standardele cerute la nivelul Uniunii Europene.
Ne-a mai bucurat interesul arătat de către autorităţile din Ucraina, deci şi de către cei ce au nevoie de servicii medicale în ţara vecină, pentru unitatea noastră, în sensul în care există cetăţeni ucraineni care au venit să se trateze la noi şi care doresc în continuare să vină la noi. Pentru noi este măgulitoare această recunoaştere, semn al profesionalismului medicilor şi cadrelor medicale de la noi.
Importante sunt şi veniturile pe care le putea face din prestarea acestor servicii medicale” a precizat ec. Sorina Pintea, manager al Spitalului judeţean de Urgenţă „dr. Constantin Opriş” Baia Mare. De altfel, în luna iulie 2013, prima delegaţie din Maramureş va merge în Ucraina pentru a face intervenţii chirurgicale pe specialitatea buco-maxilo-facială.
Interesant a fost şi faptul că Viorel Deghid şi-a redescoperit un vechi prieten în persoana prim vice-guvernatorului din Zakarpatia
„Împreună cu domnia sa am semnat acum 37 de ani un alt act de colaborare dintre Maramureş şi Zakarpatia. Atunci a fost destul de periculos în condiţiile în care ar fi trebuit să anunţăm autorităţile centrale din acea vreme atât de la noi cât şi de la ei. I-am promis domnului guvernator că îi voi face cadou acel act semnat atunci cu proxima întâlnire” a spus Viorel Deghid, director general al CAS Maramureş.
Gabriel Zetea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş:
A fost o vizită care şi-a atins scopul 100%. Face parte dintr-un efort concentrat al autorităţilor româneşti pentru o viitoare legătură din ce în ce mai bună cu Ucraina. Trebuie să înţelegem şi să privim în viitor.
România va deveni în cel mai scurt timp membru al spaţiului Schengen, iar frontiera cu Ucraina va deveni frontiera Uniunii Europene. România poate juca un rol important în cadrul UE, iar Maramureşul are o graniţă atât de lungă cu Ucraina. În contextul regionalizării, în regiunea de Nord-Vest, Maramureşul este cel mai bine poziţionat decât celelalte judeţe.
În acest sens, este de datoria noastră, ca autorităţi judeţene, să găsim orice oportunitate ca relaţiile cu Ucraina să se întărească. Avem nevoie de schimburi economice care să fie intensificate într-un ritm accelerat, lucru care nu va face decât să crească oportunităţile economice ale Maramureşului şi oferta de locuri de muncă.
Avem nevoie să ne punem de acord cu privire la priorităţile în ceea ce priveşte infrastructura, atât noi, cât şi vecinii noştri din Ucraina. Să găsim acele oportunităţi administrative astfel încât exemplul pe care l-am văzut săptămâna trecută prin inaugurarea podului de la Calafat –Vidin să îl urmăm şi noi. Şi din acest punct de vedere mă bucură ca am văzut o deschidere a autorităţilor din Ucraina pentru România, pentru Maramureş în special.