Aşa-numitul teren de atletism, care se află foarte aproape de centrul nou al municipiului, este – tocmai prin poziţionarea sa, respectiv din cauza halului în care arată – una dintre petele negre ale oraşului. De ani buni! Ba mai reprezintă şi o notă foarte proastă, de corigenţă, pentru autorităţile locale (exact la fel ca şi vechea problemă cu ştrandurile)!
Baia Mare se numără, cel puţin sub anumite aspecte statistice, printre primele 15 municipii din ţară; însă nicidecum la capitolul baze sportive, având „mari nerealizări” în acest domeniu. Băimărenii au, iată, un singur teren de atletism (vezi foto – fotografii realizate de subsemnatul la începutul lunii august 2012); unii îi spun stadion, dar abia dacă mai seamănă măcar cu un fel de teren de sport. Este situat aproape de centrul oraşului, în complexul de baze sportive de la Sala Sporturilor „Lascăr Pană”. Terenul, respectiv aşa-zisa pistă de alergare, terenul cu „iarbă” din interiorul pistei şi anexele, adică nişte vestiare antice – pardon, acestea nici nu mai există, toate se află într-o stare foarte avansată de degradare. Asta spus la modul elegant.
De ani buni nu s-a mai făcut nicio lucrare de reabilitare a bazei, cu o excepţie: măcar s-au pus stâlpi pentru iluminat. E şi asta totuşi o realizare, având în vedere faptul că de când există „stadionul”, au fost puţine tentative de reabilitare a bazei. A fost împrejmuită cu un fel de gard, de câteva ori, dar cum-necum, gardul a dispărut în mare parte de fiecare dată, rămânând doar anumite porţiuni din el, ici-colo. De asemenea, a fost adusă zgură pentru pista de alergare, de două ori parcă. Din 1994 terenul este în administrarea L.P.S. (Liceul cu Program Sportiv Baia Mare), acesta având şi secţie de atletism, sportivii antrenându-se (şi) pe acest teren. Deşi nu prea se poate vorbi de performanţă atunci când sportivii se antrenează în asemenea condiţii precare. Şi totuşi ele au existat, chiar dacă nu au fost deosebite. L.P.S. şi D.J.S. (Direcţia Judeţeană de Sport) sunt finanţate din bugetul de stat, recte de la M.E.C.T.S. (Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului). Culmea, niciuna dintre aceste instituţii nu a primit şi nu primeşte fonduri de ani de zile pentru a întreţine terenul de atletism.
An de an, nota bene, aceste instituţii îşi tot pasează problema şi răspunderile, se tot spală şmechereşte pe mânuţe – „io nu pot”, „nu-i al nostru”, „n-avem bani” ş.a.m.d. -, în final terenul rămânând practic tot al nimănui! Exact la fel procedează, de atâţia şi-atâţia ani, inclusiv cei din Primăria şi din Consiliul Local Baia Mare… dar între timp autorităţile au putut şi au ştiut foarte bine să jongleze cu fel şi fel de alte terenuri de pe teritoriul administrativ al municipiului.
Destul de recent, primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş, dădea de înţeles că primăria intenţionează să ia în administrare anumite baze sportive, printre care şi terenul de atletism, existând o hotărâre de Consiliu Local în acest sens, având şi acordul D.S.J. Doar că mai trebuie să existe şi o hotărâre de guvern care să dea undă verde acestui lucru – trecerea bazelor de la ministerul de resort (M.E.C.T.S.) în administrarea municipalităţii. Acum rămâne de aşteptat răspunsul celor din minister, care întârzie, mereu întârzie şi-ntârzie să apară. Primarul a spus că în momentul în care se va finaliza procedura de preluare a bazelor sportive (să vedem în care deceniu se va întâmpla asta!), se va investi imediat în acest teren de sport; şi anume, vor înlocui pista de zgură cu una de tartan, vor împrejmui terenul, cu alte cuvinte vor să o transforme într-o bază sportivă modernă. Ce minunaaat! O precizare: puteţi citi câteva declaraţii drăguţe ale primarului Cătălin Cherecheş despre subiectele ştrand şi terenul de atletism, în articolul „Ştrandul municipal şi terenul de atletism necesită investiţii urgente” publicat pe acest site în 12 august a.c. (articolul nu-mi aparţine). Mă bucur că încă cineva s-a gândit exact la acest subiect în 12 august, adică imediat după ce eu începusem să scriu pe tema asta în 1 august. E bine! Cât despre respectivele declaraţii ale noului primar, foarte frumoase, chiar „încântătoare” şi pline de bune intenţii declarativ-politicianiste… ca să nu spun pline de cinism! Spun aşa fiindcă, pe de-o parte, dacă în cazul ştrandului municipal lucrurile sunt încheiate pentru sezonul 2012, în cazul terenului de atletism situaţia e cu totul alta: pe acest teren vin băimărenii la mişcare indiferent de vreme, de anotimp, de condiţiile existente. Şi, pe de altă parte, mai spun asta fiindcă eu, ca profesor de sport, care merg foarte des pe teren, m-am simţit dator să fac acolo un pic de curăţenie din când în când (adunând mizeriile şi pietrele, mai smulgând câteva buruieni); dar nu ştiu, nu am văzut şi nici nu am auzit ca vreodată – cel puţin nu din 2011 de când s-a schimbat conducerea primăriei (nu că fostul primar Anghel ar fi făcut mai mult, da’ de unde!) – să fie trimişi de către edilii municipiului nişte oameni care măcar să cureţe cât de cât zona! Nu, că şi aşa ceva o fi tare greu şi scump, bine că declaraţii lustruite elegant se tot pot da unor jurnalişti de-ai casei…
În acest moment, terenul arată realmente sub orice critică. Arată mai degrabă a pajişte, iarba este netunsă, buruieni cât cuprinde, mărăcini de jur-împrejur, în unele porţiuni chiar şi pe pistă, în turnantă (curbura pistei de alergare) abia dacă mai există câteva culoare de alergare, Teoretic ar fi opt culoare, însă practic nu este niciunul, pentru că nu există marcaj. Terenul de antrenament din interiorul pistei de alergare, care este folosit pentru probe precum aruncarea suliţei, a discului, a greutăţii, este plin cu denivelări, buruieni şi pietre. Există şi două instalaţii (bare fixe) pentru tracţiuni, flotări, care însă au fost puse, atenţie, de nişte persoane particulare care într-adevăr îndrăgesc sportul, nicidecum de vreo instituţie. Au existat în trecut vestiare, care însă în anul 1996, se pare că prin nişte şmecherii clasice, au fost înstrăinate unor persoane private! Acum atleţii care se antrenează acolo se schimbă într-o debara mizeră, doar atât a mai rămas pentru sport. De gunoaie să nu mai vorbim, având acces oricine pe teren, acestea sunt împrăştiate peste tot. E adevărat că nu există coşuri de gunoi, dar asta nu e o scuză. Nu există grup sanitar, de aici consecinţele de rigoare. Când nu plouă se face mult praf din cauza zgurii, iar când plouă, terenul este înfundat, într-o parte e lac de acumulare, în cealaltă fiind noroi şi plin de bălţi. Chiar şi în aceste condiţii primitive de-a dreptul, oameni de toate vârstele se încumetă zilnic să vină la mişcare, dimineaţa, dar în special seara, când într-adevăr e multă lume, raportându-ne la condiţiile existente. Probabil că numărul băimărenilor dornici de mişcare este mult mai mare, dar mulţi renunţă când dau de astfel de condiţii. Alt motiv bun este faptul că terenul are o locaţie excelentă, aproape de centrul oraşului. Aşadar, deocamdată, băimărenii aşteaptă în continuare „reînvierea” terenului de atletism! Iar până atunci, în afară de declaraţiile edililor de care lumea s-a cam săturat (şi răbdarea are o limită), poate apar nişte coşuri de gunoi, poate câteva bănci pe marginea terenului, poate puţină curăţenie din când în când. Şi puţin bun-simţ! Măcar atât!
Raul-Florin CZOMPA
