Directorul medical al Spitalului Judeţean din Baia Mare, Vasile Pop, spune că în ţară avem specialişti în transplantul de cord, dar dacă nu se reia această activitate, cunoştinţele lor se irosesc. Ministrul sănătăţii s-a întâlnit pe această temă cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant, conducerea Spitalului Regional Târgu-Mureş, preşedinţii comisiilor de specialitate din cadrul MS, specialişti şi conducerea UMF Bucureşti şi Târgu-Mureş.
De mai bine de un an, transplantul de cord în România a fost sistat, astfel că, cu toate că au fost rari, donatori au mai existat, totuşi, transplanturile de cord nu s-au putut realiza. Asta, spune directorul medical al Spitalului Judeţean din Baia Mare, Vasile Pop, în ciuda faptului că există şi specialişti în ţară, şi spitale unde s-au făcut operaţii de acest fel până nu de mult.
Numai în luna mai au existat în Baia Mare doi donatori de organe, pentru care au venit specialişti din ţară şi au efectuat prelevarea de organe. Din păcate, cordurile nu s-au prelevat. „Au venit, au prelevat rinichi şi ficat. Am întrebat de ce n-au prelevat şi inima. Au spus că în România nu trebuie la nimeni, pentru că toate insitutele unde se făcea transplant de inimă s-au desfiinţat. De ce s-au desfiinţat? Pentru că n-au avut bani. Scria cineva în presă că în România se aruncă inimile. A fost cam exaget, dar aşa este. E jenant când îţi dă familia acceptul pentru prelevarea de organe, inimă, plămân, ficat, rinichi, piele, orice, iar tu spui că nu vrei cord, că n-are cine să facă transplantul”, explică directorul medical.
Acesta a mai arătat a existat un centru în care se făcea transplant de cord la Târgu Mureş, unde au fost echipe de oameni specializaţi, profesionişti. De asemenea, costurile unui transplant cardiac în România erau mult mai mici faţă de alte ţări europene, diferenţa fiind aproximativ de la 40.000 de euro la 150.000 de euro, după cum a mai explicat Vasile Pop. El a mai vorbit despre pericolul exodului medicilor specializaţi în transplantul de cord, din cauza lipsei de activitate a institutelor de acest fel. „Gândiţi-vă la un om care face transplant cardiac. În ce situaţie se află el, când ştie că munca lui nu este apreciată sau nici măcar nu este solicitat să facă ceea ce ştie. Normal că pleacă „dincolo” la salarii de 30.000 de euro. Ce sens are să stau în ţara care n-are nevoie de mine?”, comentează el.
Reluarea activităţii de transplant cardiac de la Târgu Mureş este unul din subiectele dezbătute de oficialii din Sănătate, pe lângă restructurarea Agenţiei Naţionale de Transplant şi acreditarea altor centre de transplant, ori actualizarea registrului de transplant. Realuarea cât mai rapidă după perioada îndelungată de întrerupere a transplantului cardiac de la Târgu Mureş este pe lista priorităţii ministrului, după cum a arătat acesta într-un comunicat remis presei.
În România, legea prevede posibilitatea prelevării de organe, ţesuturi şi celule de origine umană şi transplantul acestora exclusiv în scop terapeutic şi în mod gratuit, fără foloase materiale. Unica instituţie abilitată să coordoneze, supravegheze, aprobe activitatea de transplant este Agenţia Naţională de Transplant. Pentru prelevarea de orane de la persoanele aflate în moarte clinică e nevoie de acordul familiei. Legea care a apărut (dar fără norme de aplicare deocamdată) va permite oricui să-şi dea acordul în timpul vieţii de a i se preleva organe după deces.
