Adversara echipei băimărene în primul meci al turneului de calificare în Liga Campionilor este Viborg HK. Tripla câştigătoare a Ligii Campionilor (2006, 2009, 2010) vine în România cu un lot întărit faţă de sezonul precedent, din care fac parte nu mai puţin de 8 straniere şi 3 componente ale naţionalei daneze.
Viborg a ocupat locul 3 sezonul trecut în prima ligă din Danemarca şi a obţinut un “wild card” din partea EHF pentru a participa în Liga Campionilor.
Palmaresul echipei Viborg HK, fondat în 1936, este unul impresionant: 3 trofee ale Ligii Campionilor, 3 cupe EHF cîştigate, 13 titluri de campioană naţională şi 9 cupe ale Danemarcei. Jucătoarea simbol este Rikke Skov, care a jucat în 367 de meciuri şi a marcat 1254 de goluri!
După o evoluţie modestă în ediţia trecută a Ligii Campionilor, când Viborg nu a obţinut nici un punct în faza grupelor, antrenorul Christian Dalmose a cerut întăriri pentru a repeta performanţele cu care suporterii echipei erau obişnuiţi în urmă cu 3-4 ani. Conducerea clubului a făcut eforturi financiare consistente şi au fost transferate câteva jucătoare de top din Europa: Damnjanović (interul stânga al naţionalei Serbiei), Chana Mason (portarul titular al naţionalei Braziliei), Flognman (pivotul naţionalei Suediei) şi Suvdal (extrema stângă a naţionalei Norvegiei).
Viborg se remarcă în acest moment printr-o apărare masivă şi extrem de agresivă, în care excelează veterana Rikke Skov (campioană olimpică în 2004) şi norvegianca Marit Malm Frafjord (campioană olimpică, mondială şi europeană). “Ministrul” apărării este portarul Chana Mason, care a venit în această vară de la rivala Randers. În atac excelează cei doi interi, Damnjanović şi Burgaard, dar şi conducătorul de joc al naşionalei Suediei, Isabel Gulldén, principala marcatoare a echipei.