Viceprimar băimărean, milionar în euro (VIDEO)

Dumitru Matei, viceprimarul municipiului Baia Mare este modelul ieşit din tipare al bugetarului de România. Chiar dacă are un salariu de 2.700 de lei pe lună, secundul din Primăria Baia Mare este acţionar la 17 firme din ţară. Toate acestea îi aduc o avere estimată la aproximativ 11 milioane de lei. Cu aceşti bani, vicele băimărean ar putea acoperi liniştit o treime din bugetul pe un an al municipiului Baia Mare.
În vârstă de 52 de ani, Dumitru Matei a intrat în afaceri în anul 1990. Astăzi el este acţionar majoritar la o firmă băimăreană. Doar în ultimul an, societatea respectivă a avut o cifră de afaceri de 2 milioane de euro. Din anul 2003 încoace Dumitru Matei este prezent topul celor mai bogaţi oameni din România, anul acesta fiind pe locul 462. Cu o aşa vere impresionantă, vicele din Primăria Baia Mare deţine şi o reşedinţă luxoasă. Este vorba despre o casă de 650 de metri pătraţi, împrejmuită de un teren în suprafaţă totală de 17.000 de metri pătraţi. În interiorul curţii, Dumitru Matei are şi un imens teren de tenis cu nocturnă. Casa a fost construită în anul 1997, fiind proiectată din start la aceste standarde. Firmele pe care le deţine au ca şi profil de activitate construcţia din metale. În ultimii doi ani, doar la trei dintre societăţi, Dumitru Matei a lăsat impozit la stat 35 de milioane de lei noi.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole