Ziua Internaţională a Romilor marcată la Palatul Administrativ

Instituţia Prefectului în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş, Asociaţia Tinerilor Romi „Young Roma Maramureş” şi organizaţia neguvernametală ASSOC au organizat, în holul Palatului Administrativ o manifestarea cultural-artistică cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor.

La manifestare au participat autorităţi ale administraţiei publice locale, şefi de servicii publice deconcentrate, reprezentanţi ai comisiei judeţene pentru egalitatea de şanse, consilieri judeţeni, asociaţii neguvernametale implicate în domeniul romilor, cadre didactice, mediatori, dar şi reprezentanţi ai etniei rrome.

Prefectul Anton Rohian a spus: „Activităţile de astăzi pun în valoare meșteșugurile tradiționale și cultura specifică etniei ca repere pentru dezvoltarea economică și socială a comunității rome din județ. Măsurile întreprinse de actuala guvernare stimulează accesul la educaţie a romilor, integrarea socială și acces pe piață de muncă. Sunt alături de dumneavoastră, iar ca reprezentant al Guvernului în teritoriu vă sprijin iniţiativele legale care vă îmbunătăţesc condiţiile de viaţă. Vă urez un sincer „La Mulţi Ani!” de Ziua Internaţională a Romilor.

Viceprimarul Gabriela Hoffer a subliniat importanţa participării romilor la procesul educaţional şi la serviciile pe care Primăria Baia Mare le oferă romilor. Despre importanţa şi semnificaţia zilei de 8 aprilie a vorbit, Cristina Moldovan, inspector pe problemele romilor în cadrul Instituţiei Prefectului-Judeţul Maramureş.

Preşedintele Asociaţiei Tinerilor Romi, Loredana Mihalyi şi tinerii romi au interpretat imnul internaţional al romilor „Gelem” Gelem”. Prefectul Anton Rohian, viceprimarul Gabriela Hofer, Florian Sălăjanu, alături de Loredana Mihaly şi Lorand Coza au acordat diplome şi cărţi cadrelor didactice, mentorilor, studenţilor şi elevilor ( din colegii, licee şi şcoli) care au obţinut rezultate deosebite în procesul educaţional.

Manifestarea s-a încheiat cu evoluţia ansambului tinerilor romi ai Asociaţiei „Young Roma” Maramureş care au prezentat dansuri specifice etniei rome. Copiii romi merituoşi au fost invitaţi, în această seară, la o cină festivă oferită de către organizaţia neguvernamentală ASSOC.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole