„Crăciun în Maramureş” a ajuns în Berlin

În ediţia din acest an a Târgului de Produse Tradiţionale de la Berlin, unul din punctele de atracţie din standul României l-au constituit filmele de prezentare a judeţului Maramureş, realizate în condiţii de imagine şi grafică excelente. Serviciul de Turism şi Promovare din cadrul Consiliului Judeţean Maramureş a pus la dispoziţie două scurte filme realizate la ultimele două ediţii ale evenimentului „Crăciun în Maramureş”.

Mulţi dintre vizitatorii standului au zăbovit îndelung în faţa ecranului, privind colindătorii în costume populare, imaginile din Muzeul Satului Baia Mare şi ascultând colinde autentice româneşti. Astfel, străinii au putut vedea cum arată o zi din viaţa satului arhaic maramureşean, mulţi dintre ei spunând că îşi doresc să vină în Maramureş să vadă „pe viu” această sărbătoare. Un film de prezentare al judeţului, sub genericul „Cu bicicleta prin Maramureş”, conţinând imagini atât din Baia Mare, cât şi din zonele montane ale Maramureşului a rulat pentru vizitatorii standului României. Coloana sonoră a fost realizată având la bază cântecele rapsodului popular Nicolae Piţiş.

Toţi cei prezenţi la standul Maramureşului – de la producătorii tradiţionali şi primari, până la artişti, consilieri judeţeni şi angajaţi ai Consiliului Judeţean Maramureş – au oferit informaţii tuturor celor care s-au arătat interesaţi de Maramureş, care şi-au exprimat dorinţa de a veni ca turişti în judeţul nostru.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole