10.000 pe pachete de contrabandă confiscate de poliţiştii de frontieră maramureşeni

Ieri seară, în jurul orei 22.00, trei sigheteni au fost prinşi în flagrant de poliţiştii de frontieră în timp ce încărcau într-un autoturism staţionat în apropierea graniţei mai multe colete de ţigări de contrabandă.

Aceştia au fost observaţi de către poliţiştii de frontieră în timpul executării unei misiuni specifice, cu ajutorul aparatelor de vedere pe timp de noapte. Poliţiştii au procedat la încercuirea zonei şi au efectuat somaţiile legale prin voce pentru reţinerea persoanelor în cauză.

Au fost reţinuţi trei tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 22 ani trei, din Sighetu Marmaţiei – Bogdan M., Florin C. şi Gabriel A.

La controlul autoturismului, au fost descoperite şapte colete ce conţineau cantitatea de 3.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de peste 30.000 lei.

Extinzând cercetările, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei trei bărbaţi au mai efectuat încă un transport de ţigări de contrabandă cu puţin timp înainte, ocazie cu care la domiciliul unuia dintre ei au fost descoperite încă 13 colete ce conţineau 6.500 de pachete cu ţigări.

Tinerii sunt cercetaţi de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Cele 10.000 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 87.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării iar autoturismul folosit la activitatea infracţională a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Sighetu Marmaţiei până la finalizarea cercetărilor.

Rareş Bogdan

foto: ijpfmm.ro

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole