20 de milioane de lei din fonduri europene pentru modernizarea străzilor Oborului şi Electrolizei

Primarul Cătălin Cherecheş a convocat o şedinţă de îndată a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, unde au fost aprobate câteva hotărâri vitale pentru dezvoltarea infrastructurii, dar şi a economiei oraşului nostru. Edilul a obţinut aprobarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru finanţarea ultimelor două proiecte din cadrul PIDU, respectiv reabilitarea străzii Oborului şi a străzii Electrolizei. Contractele urmează să fie semnate la finalul săptămânii în curs, după ce cele două proiecte de hotărâre aprobate ieri, care prevăd asigurarea co- finanţării de la bugetul local, vor fi trimise la Cluj.

Municipiul Baia Mare, fruntaş la atragerea de fonduri europene

În timp ce foarte multe alte oraşe din ţară stau cât se poate de slab la capitolul atragerii fondurilor europene, odată cu finanţarea aprobată pentru reabilitarea străzilor Oborului şi Electrolizei, Baia Mare atinge un grad de acoperire de 160 %! În urma demersurilor făcute de primarul Cătălin Cherecheş, Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Turismului a dat undă verde finanţării celor două proiecte de investiţii, reabilitarea străzii Oborului şi a străzii Electrolizei. După ce consilierii locali au aprobat ieri cofinanţarea municipalităţii pentru aceste două proiecte, la finalul săptămânii cele două contracte vor fi semnate, iar anul viitor se poate trece la lucrările efective.

8.727.393 de lei pentru modernizarea străzii Electrolizei şi 10.912.767 de lei pentru Oborului

Implementarea proiectelor de modernizare a străzilor Oborului şi Electrolizei, contribuie la creşterea accesibilităţii înspre și dinspre localităţi din Zona Metropolitană Baia Mare (Groşi, Tg. Lăpuş, Săcălăşeni, Şomcuta Mare, Baia Sprie, Cavnic şi Sighetu Marmaţiei), precum şi către zonele turistice. Va fi sporită capacitatea de circulaţie prin mărirea fluenţei traficului şi realizarea unui confort pentru participanţii în trafic. Timpul de tranzit va fi micşorat, prin asta reducându-se gradul de poluare prin reducerea noxelor, dar şi a poluării sonore.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
„Lucrările din cadrul celor două proiecte constă în modernizarea spaţiului public urban, atât carosabil, cât şi trotuare, pistă de biciclişti şi parcări, dar şi ranforsarea sistemului rutier, realizarea sistemului rutier nou în zona industrială a străzii şi amenajarea străzilor laterale pe o lungime de 30 de metri. Mai mult, vom amenaja două giraţii, parcări adiacente părţii carosabile şi în zona intersecţiei cu str. Luminişului. Vom reamenaja şi staţiile de autobuz, dar vom reabilita şi reţelele edilitare din corpul drumului. Astfel, vom spori capacitatea de circulaţie prin mărirea fluenţei traficului şi vom realiza un anumit grad de confort pentru participanţii la trafic, dar vom micşora şi timpii de tranzitare, vom reduce consumul de carburanţi. Întreaga zonă va deveni mai atractivă din punct de vedere al dezvoltării economice şi sociale”.

baiamare.ro

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole