2,11 % , rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Maramureș la 31 mai 2023

La sfârșitul lunii mai, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș erau înregistrați 4.201 șomeri (din care 2.231 femei), rata șomajului fiind de 2,11%, în creștere cu 0,05 pp față de luna aprilie a anului 2023.

Din totalul celor 4.201 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Maramureș, 1.082 beneficiază de indemnizaţie de şomaj iar 3.119 persoane sunt înregistrate ca și șomeri neindemnizați. Dintre șomerii care beneficiază de indemnizație de șomaj, 1.069 șomeri provin din muncă și 13 sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ.

În funcție de mediul de rezidenţă, 2.204 șomeri provin din mediul urban și 1.997 sunt șomeri din mediul rural.

Din punct de vedere al repartizării pe niveluri de instruire, șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi (28 %), urmați de cei cu studii primare și fără studii (23 %), iar șomerii cu studii liceale au o pondere de 21% în totalul șomerilor înregistrați. Șomerii cu studii profesionale reprezintă 16 %, șomerii cu studii postliceale 3 %, și șomerii cu studii superioare au o pondere de 10 % în totalul șomerilor înregistrați.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin activitatea de profilare din cadrul activității de mediere, informare și consiliere profesională oferită șomerilor, are următoarea distribuție: 1.483 persoane sunt mediu ocupabile, 1.313 foarte greu ocupabile 1.283 persoane sunt greu ocupabile, și 122 sunt persoane ușor ocupabile.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole