La videoconferinţa conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor cu prefecţii, subprefecţii şi membrii Comisiei judeţene tehnice desfăşurate recent au fost discutate aspecte referitoare la buna desfăşurare a referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României, din data de 29 iulie.
În cadrul videoconferinţei, Secretarul de Stat, şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, chestor principal de poliţie Nicolae Cabulea, a declarat că a fost realizat un Plan general de măsuri pentru această perioadă specific fiecărei structuri din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, asemănător cu cel de la alegerile autorităţilor administraţiei publice locale din data de 10 iunie.
Acesta a solicitat realizarea unei evaluări a riscurilor care pot apărea la nivelul judeţului, urmând ca pentru fiecare localitate să se menţioneze zonele cu riscuri sau incidente care pot apărea pe perioada de campanie electorală sau în ziua referendumului. Din data de 11 iulie, vor fi activate centre de comunicare la nivel fiecărui judeţ, care vor desfăşura acţiuni de informare, dar şi de realizare a unei campanii de prevenire a votului ilegal. În acest sens, vor fi primite afişe şi pliante care vor fi distribuite, de purtătorii de cuvânt şi angajaţi ai structurilor teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, alegătorilor cu drept de vot.
Biroul Electoral Judetean îşi desfăşoara activitatea în Palatul Administrativ
Potrivit declaraţiilor făcute de către purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă, biroul de Circumscripţie Judeţeană nr. 26 Maramureş are stabilit sediul în camera 104 a Palatului Administrativ. Preşedintele B.E.J. este judecătorul Delia Brânduşa Giuroiu. Programul de lucru este între orele 9.00-15.00.
„Acesta a fost constituit şi cu reprezentanţii desemnaţi de partidele politice parlamentare. Toate persoanele interesate să obţină informaţii publice cu privire la desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie a.c., se pot adresa la telefon 0262 211268 sau la fax 0262 211264, dacă doresc ca datele solicitate să le parvină în scris”, a arătat Dan Bucă.
Prefectul Sorin Rednic a declarat că la nivelul judeţului s-au constituit 397 secţii de votare, cu una în plus la Fereşti faţă de alegerile locale, urmare a solicitării Primăriei Giuleşti.
„Au fost distribuite primarilor listele electorale permanente, în conformitate cu programul calendaristic, urmând ca acestea să fie reactualizate. Am dispus verificări pentru buna funcţionare a unui grup electrogen, în scopul de a asigura alimentarea permanentă cu energie electrică a B.E.J., respectiv a staţiei de prelucrare a datelor, în cazul apariţiei unor deficienţe în sistem. Au fost înreprinse demersurile necesare pentru confecţionarea ştampilei B.E.J., a ştampilelor de control, a tuşului de culoare albastră şi a tuşierelor.
În ceea ce priveşte asigurarea ordinii şi liniştii publice au fost luate măsuri specifice, asemănătoare cu cele din data de 10 iunie. Paza buletinelor de vot va fi asigurată de către structurile teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. Vom avea şi vulnerabilităţi, mă refer la votul multiplu şi la turismul electoral, iar pentru noi este important să găsim cele mai bune soluţii pentru prevenirea şi combaterea acestora în ziua desfăşurării procesului electoral”, a mai arătat prefectul.
Desfăşurarea adunărilor publice trebuie să respecte legea
Prefectul de Maramureş a mai adăugat că organizatorii adunărilor publice au obligaţia de a depune declaraţia scrisă la primăriile municipale, orăşeneşti sau comunale pe al căror teritoriu urmează să aibă loc adunarea publică, cu cel puţin trei zile înainte de data desfăşurării acesteia, în care trebuie să menţioneze denumirea sub care este cunoscut grupul organizator, scopul, locul, data, ora începerii şi durata acţiunii, traseele de afluire şi defluire, numărul aproximativ al participanţilor, persoanele împuternicite să asigure şi să răspundă de măsurile de organizare, serviciile pe care le solicitã din partea consiliului local, a poliţiei locale şi jandarmeriei, potrivit modelului prezentat în anexa prezentei legi.
La nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale (consiliilor locale) este înfiinţată şi funcţionează o comisie de avizare care este alcătuită din primarul localităţii, secretarul unităţii administrativ-teritoriale, după caz, şi reprezentanţi ai poliţiei şi jandarmeriei. Organizatorii trebuie să anunţe jandarmii cu 48 de ore înainte de desfăşurarea adunării publice.
Adunările publice care se vor desfăşura, în aer liber, pe perioada campaniei electorale trebuie să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant, fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, cu excepţia celor autorizate, funcţionarea instituţiilor publice sau private, a celor de învăţământ, cultură şi sănătate, a unităţilor economice ori să degenereze în acţiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viaţa sau bunurile acestora ori ale domeniului public.
Manifestările publice nu se pot desfăşura şi continua, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, după ora 23.00, caz în care intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
R.B.