Astăzi, 24 ianuarie 2012, la Reședința Episcopală din Baia Mare, sub președinția I.P.S. Arhiepiscop Justinian Chira, a avut loc ședința Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului. Cu începere de la ora 8:00 s-a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul Episcopal, de către P.S. Iustin Sigheteanul, urmată de slujba de Te-Deum.
După întrunirea membrilor Adunării Eparhiale pe comisii, începând cu ora 10,00 s-au desfășurat lucrările anuale ale Adunării Eparhiale, în plen, fiind prezentate raportul comisiei administrativ – bisericești, contul de execuției bugetară și bilanțul pe anul 2011, proiectul de buget pe anul 2012, activitatea culturală pe anul 2011, activitatea misionar-socială a clerului în spitale, penitenciare și armată pe anul 2011, raportul corpului de inspecție și control pe anul 2011, raportul inspectorului pentru învățământ, raportul inspectorului responsabil cu catehizarea tineretului, pe anul 2011, viața monahală din Eparhie, pe anul 2011, respectiv evenimentele deosebite din viața Eparhiei în anul 2011.
„Din rapoartele prezentate de consilierii și inspectorii de resort, vă aducem spre știință următoarele:
Episcopia Maramureșului și Sătmarului, care cuprinde județele Maramureș și Satu Mare, are un număr de 381 Parohii rurale și 86 Parohii urbane, cu 34 de filii, deservite de 572 clerici, precum și 36 de mănăstiri și schituri. În anul 2011 au fost hirotoniți întru preot și diacon 22 de clerici, 23 de preoți și diaconi au fost distinși pentru activitatea lor, iar 4 preoți s-au retras prin pensionare.
„Pe cuprinsul Eparhiei noastre sunt, în prezent, un număr de 35 biserici și mănăstiri în construcție, Catedrala Episcopală, un sediu de Protopopiat, se renovează și pictează un număr de 44 biserici, iar 30 de noi case parohiale se află în construcție. La 7 biserici monument istoric s-au finalizat lucrările de restaurare-consolidare, iar la alte 5 biserici-monument lucrările de consolidare sau de restaurare a picturii murale sunt în derulare, valoarea tuturor lucrărilor de restaurare depășind suma de 3.000.000 lei.
Din punctul de vedere al relațiilor interconfesionale, atmosfera dintre Biserica Ortodoxă și celelalte culte a fost una de normalitate, excepție făcând relația cu cultul greco-catolic, datorită revendicărilor patrimoniale în instanțele judecătorești, cele mai multe neconforme cu realitatea.
În plan cultural, în Editura Episcopiei noastre s-au tipărit Calendarul bisericesc, în mai multe variante, 2 numere din revista ”Graiul Bisericii Noastre” și s-a continuat colaborarea cu ”Gazeta de Maramureș”, la editarea suplimentului de spiritualitate ortodoxă. De asemenea, consemnăm apariția a trei broșuri, în colecția ”Harul și Adevărul”, ale I.P.S. Justinian Chira.
Anul 2011 a fost unul important din viața ierarhilor noștri. I.P.S. Arhiepiscop Justinian a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani, fiindu-i conferită ”Steaua României în grad de Cavaler” de către Președinția României, iar P.S. Iustin Sigheteanul a împlinit frumoasa vârstă de 50 de ani, vârstă la care a dobândit și titlul de ”Doctor în Teologie”.
La propunerea P.S. Iustin Sigheteanul, s-a organizat Simpozionul ”620 de ani de la atestarea documentară a vieții bisericești organizate în Maramureș”. Toate referatele prezentate au fost cuprinse în numărul pe anul 2011 a revistei eparhiale ”Ortodoxia maramureșeană”.
De asemenea, s-au desfășurat și alte manifestări cultural-bisericești, dedicate Anului omagial al ”Tainei Sfântului Botez și al Tainei Cununiei”. În plan social, consemnăm faptul că în anul 2011 a crescut cu încă 10 numărul de O.N.G. – uri, pe cuprinsul Eparhiei noastre, destinate activităților social-filantropice. S-a inaugurat o bibliotecă cu peste 7000 de volume, în incinta Penitenciarului Satu Mare, cu sprijinul Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” Maramureș. Un număr de peste 3000 de persoane au beneficiat de ajutoare consistente în alimente și îmbrăcăminte, iar peste 100 de persoane cu boli incurabile au beneficiat de ajutoare bănești, pentru susținerea tratamentelor necesare”, au anunţat oficialii Episcopiei Maramureşului.
Biroul pentru catehizarea tineretului și-a continuat derularea proiectelor ”Hristos împărtășit copiilor”, în care sunt implicate 231 de Parohii cu un număr de 4126 de copii, și “Alege școala”, în care sunt implicate 180 de Parohii cu 1820 de copii înscriși, a editat Revista “Tinerii în Biserică” și a organizat trei tabere de vară pentru elevi.
La toate acestea, se mai adaugă slujbele de târnosire și resfințire de biserici săvârșite de ierarhii noștri, precum și participarea la diferite manifestări cultural-religioase.
Mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra Eparhiei noastre, ne îndreptăm prețuirea către preoții, monahii și credincioșii Bisericii noastre.
Rareş Bogdan