Fostul director al Berg Sistem Gaz, Răsvan Enache, a fost eliberat din arest de magistraţii bucureşteni. Evenimentul vine la aproape o lună de la reţinerea sa în dosarul celor două explozii de la clubul Euphobia din Sighetu Marmaţiei care au condus la moartea unui om şi la rănirea a circa 17 persoane.
Bărbatul va fi anchetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă (o persoană) şi vătămare corporală din culpă (14 persoane), distrugere din culpă cu consecinţe deosebit de grave, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
În urma anchetei procurorilor s-a stabilit că persoana mai sus amintită în perioada 2005-februarie 2008, în calitate de administrator al SC BERG SISTEM GAZ SA, s-a implicat în mod direct în activitatea de falsificare a unor documente vizând recepţia unor lucrări la reţeaua de distribuţie a gazului în oraşul Sighetu Marmaţiei, implicare care a constat atât în instigarea la întocmirea unor acte în fals cât şi la întocmirea şi semnarea în fals a unor procese-verbale de recepţie la sfârşitul anului 2005, 2006 şi în 2007.
R.B.