Dosar schimb teren: Liberalul Ioan Hoban scapă de puşcărie

Prin Sentinţa Penală nr. 323 din data de 18 iunie 2012, magistraţii Tribunalului Maramureş au decis: Ioan Hoban nu va face nici măcar o zi de puşcărie în acel dosar privind schimbul de teren pe care ulterior se va ridica magazinul Kaufland din zona Spitalului Judeţean Baia Mare.

„1) În temeiul art. 254 alin. 1 C.p. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, condamnă inculpatul H.. I. la 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. pe o durată de 2 ani, pt. săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În temeiul art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 71 alin. 1 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. iar în baza art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

Conform art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În temeiul art. 254 alin. 3 C.p. coroborat cu art. 19 din Legea nr. 78/2000, dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 149.455 Euro.

În temeiul art. 353 C.p.p. menţine măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului H.I., instituită prin ordonanţa nr. 208/P/2006 din data de 25.06.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. raportat la art. 10 lit. d C.p.p., achită inculpatul H.I., pt. săvârşirea instigării la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 C.p. raportat la art. 248 şi 248 ind.1 C.p., raportat la art. 17 lit. d din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin. 1 C.p. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 31 C.p.
Ia act că partea vătămată – Municipiul Baia Mare, reprezentat prin primar nu s-a constituit parte civilă în cauză.

2) În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b C.p.p. raportat la art. 10 lit. g C.p.p., dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul S.M.B., pt. săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C.p. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 353 C.p.p. dispune ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, instituit prin ordonanţa nr. 208/P/2006 din data de 26.06.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

3) În temeiul art. 26 C.p. raportat la art. 254 alin. 1 C.p. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a C.p. raportat la art. 76 alin. 1 lit. d şi alin. 3 C.p., condamnă inculpatul S.T.M. pt. complicitate la infracţiunea de luare de mită la un an inchisoare.

În temeiul art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani.

În temeiul art. 71 alin. 1 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. iar în baza art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

În temeiul art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. privind cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b C.p.p. raportat la art. 10 lit. g C.p.p., dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul S.T.M., pt. săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C.p., cu aplicarea art. 17 lit. c din Legea 78/2000, cu referire la art. 254 alin. 1 C.p.
În temeiul art. 118 lit. d C.p. dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 1666 lei.

În temeiul art. 353 C.p.p. menţine măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, instituită prin ordonanţa nr. 208/P/2006 din data de 25.06.2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

În temeiul art. 348 C.p.p. desfiinţează în întregime rapoartele de evaluare întocmite de inculpatul S.T.M. privind terenurile situate în Baia Mare, str. G. Coşbuc şi str. Topazului, aflate la filele 351 şi respectiv, 384 din dosarul de urmărire penală, vol. VI.

În temeiul art. 191 alin. 1 şi 2 C.p.p. şi art. 192 pct. 3 lit. b C.p.p., obligă inculpaţii la plata către stat a cheltuielilor judiciare avansate de acesta, după cum urmează:Inculpatul H.I. la plata sumei de 15.000 lei;Inculpatul S.M.B. la plata sumei de 10.000 lei”, se arată în Încheierea de astăzi, 18 iunie.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole