Polițiștii de frontieră maramureșeni în cooperare cu reprezentanți ai IPJ Maramureș au descoperit pe raza orașului Borșa, două autoturisme în valoare de peste 60.000 de euro, căutate de autoritățile din Belgia. Mașinile au fost indisponibilizate la sediul Poliției de Frontieră până la finalul cercetărilor.
Ieri, 4 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul STPF Maramureș împreună cu colegii de la SPF Vișeu de Sus și în cooperare cu IPJ Maramureș au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului de autoturisme furate din străinătate.
Astfel, pe raza localității Borșa, au fost identificate două autoturisme mărcile Volskwagen și Mercedes, care figurează cu alerte în bazele de date. Primul autoturism, marca Volskwagen, condus de către o femeie de 39 de ani din Maramureș a fost oprit în trafic, iar al doilea marca Mercedes a fost descoperit într-o parcare de pe raza aceleiași localități, aparținând unul barbat de 41 de ani, tot din Maramureș.
În urma unor verificări suplimentare, s-a constatat faptul că autoturismul Volskwagen figurează cu alertă din data de 28.10.2022, iar al doilea cu alertă din data de 7.10.2022, ambele alerte fiind emise de către autoritățile din Belgia.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire conform Codului Penal, iar autoturismele în valoare totală de 300.000 de lei au fost indisponibilizate la sediul Poliției de Frontieră, până la finalul cercetărilor.
În continuare se fac verificări sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.