Ieri, 01 august, la ora 16.20, în timp ce polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Sarasău se aflau în serviciul de patrulare pe D.N.19, în localitatea Remeți, au efectuat semnale regulamentare de oprire a unui ATV. Conducătorul ATV-ului a trecut de autospeciala de poliție, nu a oprit la semnalele luminoase și acustice, iar la scurt timp a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile.
Conducătorul ATV-ului a fost identificat ca fiind un tânăr de 15 ani din Remeți.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului ATV-ului, fapt pentru care a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu-Marmației, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Minorului i-a fost încredințat ATV-ul de către tatăl său de 44 de ani.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.