Ieri, 10 septembrie a.c., polițiștii din Borșa au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui accident de circulație pe D.N. 18, strada Moldovei.
În urma deplasării la fața locului și din primele cercetări, a fost identificat un autovehicul, care se afla poziționat în afara părții carosabile, pe un teren împrejmuit și prezenta avarii și descentrări ale elementelor de caroserie ca urmare a coliziunii părții din stânga cu un stâlp de beton. La fața locului nu se afla nici o persoană.
Ulterior, în jurul orei 05.00, la Spitalul din Borșa s-a prezentat un bărbat de 31 de ani din oraș, împreună cu o altă tânără în vârstă de 27 de ani, care prezentau leziuni.
Din investigațiile efectuate, bărbatul de 31 de ani ar fi condus autoturismul în cauză, pe strada Moldovei, având direcția de deplasare înspre județul Suceava, iar la un moment dat ar fi părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă, intrând în coliziune cu un stâlp de beton.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice în vederea continuării cercetărilor.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.