Scandal pe Calea Mireșului

La data de 18 noiembrie, la ora 17.30, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați prin apel unic de urgență despre faptul că, pe strada Mireșului din oraș a izbucnit un scandal între mai multe persoane.

În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat patru bărbați în vârstă de 14,17, 36 și 38 de ani care, pe fondul unor neînțelegeri, au provocat scandal. Din primele cercetări efectuate la fața locului și din discuțiile purtate cu persoanele aflate la fața locului, și o minoră în vârstă de 15 ani ar fi fost agresată anterior producerii scandalului.

Un echipaj de ambulanță a transportat două victime la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, respectiv pe minora de 15 ani și pe tânărul în vârstă de 17 ani.

La fața locului a fost prezentă și grupa Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș în vederea asigurării ordinii și liniștii publice.  

În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole