Ucrainenii din Valea Vişeului au sărbătorit Ziua Naţională a României

Ziua Naţională a României – aniversarea a 93 de ani de la Marea Unire – prilej de sărbătoare sufletească a fost marcată şi în satul locuit de etnicii ucraineni din Valea Vişeului. În data 30 noiembrie elevii Şcolii cu clasele I-VIII Valea Vişeului, coordonaţi de prof. Maria Iavoroschi, au prezentat o serbare dedicată Zilei Naţionale a României.

Desfăşurarea programului pregătit pentru această zi deosebită a avut loc la Şcoala cu clasele I-VIII din Valea Viseului, în prezenţa cadrelor didactice, elevi ai şcolii, părinţi, săteni.

Dintre acivităţile realizate in cadrul acestui eveniment important, putem aminti : prezentări de referate despre semnificaţia şi importanţa Zilei Naţionale a României, prezentate de elevii claselor V-VIII, recital de versuri şi cântece patriotice la care au luat parte si elevii din ciclul primar, chiar şi preşcolari.

De remarcat a fost realizarea si prezentarea unei scenete intitulată –„Petrecere in familie”- având ca temă dubla semnificaţie a zilei de 1 decembrie pentru personajului principal din scenetă – Mos Gheorghe – , sărbătorirea Zilei Naţionale dar în acelaşi timp şi a zilei lui de naştere, impreună cu cei şapte copii ai săi, reintorşi în ţară din străinătate, „după atâta amar de vreme”.

Această activitate a fost realizată cu sprijinul educatoarei Narcisa Greceniuc, a invăţătoarelor Liuba Oniujec şi Mihaela Craus, a profesoarei Iaroslava Şteleac si nu în ultimul rând a domnului Vasile Oniujec-directorul şcolii.

„Ziua Naţională a României are o mare semnificaţie pentru poporul român, pentru noi toţi cei care trăim îin această ţară, este ziua în care românii şi-au recăpătat demnitatea, ţara şi cuprinsul ei adevărat. Ca româncă, de etnie ucraineană, le transmit tuturor, cele mai calde urări de bine, sănătate şi prosperitate. Vreau să mulţumesc pe această cale tuturor celor care au sprijinit această activitate culturală, elevilor, părinţilor, cadrelor didactice, domnului Director Vasile Oniujec, care a pus suflet si a sprijinit acest frumos eveniment. La mulţi ani, România!“ , a spus Maria Iavoroschi – prof. de istorie.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole