Proiectul privind organizarea alegerilor din 2012, supus dezbaterii publice

Ministerul Adminitraţiei şi Internelor supune dezbaterii publice proiectul de Lege privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat în anul 2012, precum şi pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215∕2001.

Conform acestui proiect de lege, cheltuielile pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor din anul 2012 se vor suporta de la bugetul de stat.

„Având în vedere impactul negativ al costurilor alegerilor locale asupra exerciţiului
financiar al bugetelor locale, prin prezentul proiect se propune ca alegerile pentru
autorităţile administraţiei publice locale să se desfăşoare simultan cu alegerile
pentru Camera Deputaţilor şi Senat, la o dată ce va fi stabilită prin hotărâre a
Guvernului.

Astfel, alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale vor
beneficia de accesul la o infrastructură electorală comună (birouri electorale,
liste electorale, ştampile, logistică) cu cele parlamentare.

Desfăşurarea concomitentă a alegerilor generale va presupune o infrastructură
electorală comună (birouri electorale, liste electorale, ştampile, logistică), iar
costurile de personal ar fi înjumătăţite, de la 43 la circa 22 milioane euro, ca
urmare a înfiinţării şi funcţionării unor birourilor electorale ale secţiilor de
votare comune”, se arată în proiectul cu pricina.

„În cadrul discuţiilor pe care le-am avut cu primarii s-a desprins ideea că această
comasare a alegerilor în anul 2012 este oportună, deoarece se vor economisi zeci de
milioane de euro. Sumele pe care le vom economisi, organizând un singur tur de
scrutin, vor fi redirecţionate către zona de investiţii”, a declarat ministrul
Traian Igaş.

Potrivit MAI, prin prezentul proiect se propune şi suspendarea aplicării, până la data publicării rezultatelor alegerilor din anul 2012 în Monitorul Oficial al României, Partea I, următoarelor acte normative:

Titlul I şi anexa la titlul I din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei
Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004
pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei
publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor
locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 13 martie
2008, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia prevederilor primelor
două teze ale art. 13 alin. (1), art. 62 – 65, art. 75 alin. (1) şi a dispoziţiilor
referitoare la constituirea birourilor teritoriale judeţene ale Autorităţii
Electorale Permanente;

Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, cu
modificările şi completările ulterioare.

Totodată, prin prezentul proiect se propune şi modificarea Legii administraţiei
publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 621 din 18 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, [respectiv a
art. 29 alin. (1) şi art. 88 alin. (1)] astfel încât numărul membrilor fiecărui
consiliu local şi fiecărui consiliu judeţean să se stabilească în funcţie de numărul
locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului raportat de Direcţia pentru Evidenţa
Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei
şi Internelor la data de 1 ianuarie a anului în care se desfăşoară alegerile.

În vederea implementării dispoziţiilor prezentului proiect vor fi elaborate
următoarele acte normative:

– hotărâre a Guvernului pentru stabilirea datei alegerilor din 2012, la propunerea
Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Autorităţii Electorale Permanente;

– hotărâre a Guvernului pentru delimitarea şi numerotarea colegiilor uninominale, la
propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Autorităţii Electorale
Permanente;

– hotărâre a Guvernului pentru stabilirea bugetul necesar pregătirii, organizării
şi desfăşurării alegerilor din 2012 şi cheltuielile necesare pentru pregătirea,
organizarea şi desfăşurarea acestora;

– hotărâre a Guvernului pentru aprobarea, la propunerea Autorităţii Electorale
Permanente şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor, a următoarelor documente

a) calendarul operaţiunilor electorale;

b) măsurile necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor;

c) modelele buletinelor de vot;

d) modelele listelor electorale;

e) modelul listei susţinătorilor;

f) modelul listei membrilor organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale

g) modelul ştampilelor electorale;

h) modelul listei candidaţilor pentru consiliile locale, consiliile judeţene şi
Consiliul General al Municipiului Bucureşti;

i) modelele propunerilor de candidatură pentru Camera Deputaţilor, Senat, primari şi
preşedinţi ai consiliilor judeţene;

j) modelul declaraţiei de acceptare a candidaturii;

k) modelul declaraţiei de renunţare la candidatură;

l) modelele certificatelor doveditoare al alegerii;

m) modelul timbrului autocolant.

– hotărâre a Guvernului pentru aprobarea, la propunerea Institutului Naţional de
Statistică şi a Autorităţii Electorale Permanente, a modelelor proceselor-verbale
pentru consemnarea rezultatului votării;

– hotărâri şi instrucţiuni ale Autorităţii Electorale Permanente.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole