Pericol public pe străzile din Săcel. În cursul nopţii trecute, respectiv 27/28 decembrie, ora 02,50, pe D.N. 17C, pe raza localităţii Săcel, a avut loc o coliziune între două autoturisme.
Conform informaţiilor furnizate de către IPJ MM, numitul Bogdan B., de 20 ani, din Săcel conducea către comuna Moisei, un autoturism în spatele unui alt automobil care circula în aceeaşi direcţie de mers, condus de către Ion M., de 25 de ani, tot din Săcel.
Din cauză că nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de autoturismul care circula în faţa sa, între cele două maşini a avut loc o coliziune. În urma impactului nu au rezultat victime omeneşti, doar avarierea celor două autoturisme.
La faţa locului a ajuns o patrulă mobilă de poliţie care i-a testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest. În ambele cazuri, aparatul a indicat o valoare peste limita legală admisă de lege. În cazul lui Bogdan B., valoarea indicată a fost peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat iar pentru celălalt şofer, lovit din spate, peste 0, 90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celor doi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi li s-a ridicat permisul în vederea suspendării.
Rareş Bogdan