Aleşii locali au votat cu unanimitate de voturi la ultima şedinţă de Consiliu Local Baia Mare ca începând cu luna ianuarie a acestui an contractele acelor familii care locuiesc in blocurile de locuinte apartinand municipalitatii să fie prelungite numai până la data de 30 iunie 2012.
Blocurile de locuinţe la care hotararea face referire sunt cele de pe strada Aleea Uranus nr. 2 (80 apt.), strada Grănicerilor nr. 116 (96 de apartamente), strada Luminişului nr. 13 A şi 13, ambele cu câte 122 de apartamente, strada Horea nr. 46 A (119 apartamente) şi 46 B (98 apt), str. Melodiei nr. 4 (104 apt), respectiv cele două blocuri de pe Aleea Serelor nr. 2B şi 2 C, ambele cu câte 25 de apartamente.
Contractele de închiriere vor fi prelungite prin act adiţional numai pentru chiriasii care nu înregistrează restanţe la plata chiriei şi taxelor comunale.
Va reamintim ca in perioada 03-17 noiembrie 2011, 6 din cele 9 blocuri au fost verificate din punctul de vedere al locuirii, ocazie cu care au fost înmînate somaţii chiriasilor care înregistrau restanţe la plata chiriei şi taxelor comunale.
„Cu ocazia acestor verificări s-a constatat că mulţi chiriasi nu locuiesc în apartamente (unii fiind plecaţi la lucru în tară sau stăinătate ) iar circa 40 % înregistrau restanţe la plata chiriei şi taxelor comunale.
Contractele de inchiriere pentru aceste locuinte au fost încheiate pe o perioadă un an iar locatarii şi-au făcut un obicei de a achita chiria şi taxele comunale numai cu ocazia prelungirii anuale a contractelor de inchiriere.
In aceste condiţii avînd în vedere faptul că nivelul restanţelor depăşeşte 5 miliarde de lei vechi ,cu posibilităţi minime de recuperare ,propunem ca începînd cu data de 01 ianuarie 2012 prelungirea contractelor de închiriere să se facă prin act adiţional pe o perioadă de 6 luni respectiv pină la 30.06.2012.
In actul adiţional de prelungire a contractelor de închiriere vor fi înscrise clauze care sa fie însuşite de chiriaşi cu privire la modul de calcul al taxelor comunale şi a aobligaţiilor ce revin părţilor cu privire la exploatarea şi administrarea acestor locuinţe.
In acest sens a fost întocmit Regulamentul privind exploatarea şi administrarea blocurilor de locuit care va fi supus spre analiză şi aprobare de catre comisiile de specialitate şi Consiliul Local al Municipiului Baia Mare”, se arata in proiectul de hotarare votat de alesi.
Rares Bogdan