Vizibilitate redusă de ceaţă în Pasul Gutâi şi zona limitrofă municipiului Baia Mare!

La această oră este semnalată prezenţa ceţii pe DN 18, în Pasul Gutâi, din această cauză vizibilitatea fiind redusă sub 100 de metri. Ceaţa poate fi întâlnită şi pe arterele de circulaţie rutieră din zona municipiului Baia Mare este semnalată ceaţă şi aici vizibilitatea fiind redusă.

Comitetul Judeţean de iarnă recomandă conducătorilor de autovehicule să circule preventiv în zonele cu vizibilitate redusă şi să folosească luminile de întâlnire pe faţă şi a poziţiei pe spate şi de ceaţă. Se solicită şoferilor să adapteze viteza autovehiculelor în câmpul de vizibilitate redusă şi să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul precedent.

Se impune ca şoferii să renunţe, în zona cu ceaţă la efectuarea depăşirilor pentru a evita producerea de accidente rutiere. În caz de staţionare a autovehiculelor pe marginea şoselei sau în apropierea benzii de rulare este bine să semnalizaţi prezenţa acestora prin aprinderea luminilor de poziţie şi a celor de avarie.

Semnalizaţi din timp orice manevră pe care intenţionaţi să o efectuaţi şi nu vă aventuraţi în depăşiri care vă pot pune în pericol, atât pe dumneavoastră cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic. O altă măsură se referă la faptul că trebuie să păstraţi o distanţă suficientă faţă de ceilalalţi participanţi la trafic pentru a putea opri în condiţii optime atunci când situaţia o impune.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole