Mâine, joi 12 ianuarie 2011, la ora 7.00 dimineaţa, va avea loc prima acţiune inter-instituţională desfăşurată în cadrul noii politici publice de locuire socială, iniţiată de către primarul municipiului Baia Mare. Locul de întâlnire şi de organizare este în faţa Centrului Comercial „Nemeş” din cartierul Vasile Alecsandri, str. Grănicerilor.
De aici, participanţii se vor deplasa pe Craica, unde se va desfăşura o acţiune comună de monitorizare şi evaluare a stării locative în zona Craica.
Primăria Municipiului Baia Mare, prin Poliţia Locală şi Serviciul Public de Asistenţă Socială, în cooperare cu Poliţia Municipiului Baia Mare, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Universitatea de Nord Baia Mare (studenţii Facultăţii de Litere, Secţia Asistenţă Socială), anunţă lansarea primei acţiuni inter-instituţionale desfăşurate în cadrul noii politici publice de locuire socială, iniţiată de către primarul Cătălin Cherecheş.
Obiectivele acţiunii sunt:
– evaluarea legalităţii construirii clădirilor şi a locuirii acestora
– evaluarea socială a persoanelor, familiilor care locuiesc în zonă – date cantitative necesare proiectării noilor cartiere sociale
– iniţierea activităţilor de informare şi consiliere directă cu privire la drepturile, libertăţile şi obligaţiile ce le revin ca persoane sau ca locuitori ai municipiului Baia Mare
– responsabilizarea locatarilor locuinţelor impropri, construite neregulamentar pe proprietăţi publice sau private, asupra situaţiei lor prin: – notificarea stării incompatibile cu reglementările legale
– semnarea unui acord privind intentia de mutare pe baza ofertei
de locuire sociale propusă de Primăria Municipiului Baia Mare
Datele colectate în cadrul acestei acţiuni vor fundamenta proiectele de construire a ansamblelor de locuinţe sociale, proiecte iniţiate de către autoritatea locală.
Rareş Bogdan