Instituţia Prefectului Maramureş a primit o actualizare a informării meteorologică care vizează ninsori viscolite intensificări ale vântului şi polei.
Aceasta a venit de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord, care a prelungit până în 22 ianuarie la ora 18.00 avertizarea meteo.
Se menţionează, în adresă că, în intervalul 21 ianuarie, ora 10.00- 22 ianuarie, ora 18.00, sunt prognozate intensificări ale vântului, ninsori viscolite şi condiţii favorabile pentru formarea poleiului. În zona montană vântul va avea, astăzi, viteze de până la 80-90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.
În a doua parte a nopţii vor cădea precipitaţii sub formă de ninsoare, iar pe parcursul zilei de duminică precipitaţiile vor fi mixte şi vor favoriza producerea poleiului. Vântul va prezenta local intensificări trecătoare. În această noapte, temperaturile vor fi exclusiv negative, fiind condiţii meteorologice favorabile pentru producerea gheţuşului.
Prefectul Sandu Pocol, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat informarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, a membrilor CJSU şi a grupurilor de suport tehnic din cadrul acestuia.
S-a solicitat, de asemenea, pregătirea de intervenţie a utilajelor de deszăpezire pe sectoarele de drumuri publice din judeţ. A fost verificată existenţa cantităţilor de material antiderapant în punctele de lucru şi starea de funcţionare a utilajelor. O altă măsură luată a fost de a avea suplimentate echipe de intervenţie ale societăţii Electrica pentru a remedia eventualele defecţiuni în sistemele de alimentare cu energie electrică, din cauza fenomenelor meteorologice periculoase.
Comitetul judeţean de iarnă recomandă cetăţenilor să evite parcarea autovehiculelor în apropierea copacilor sau în zona de clădiri părăsite şi cu infrastructura arhitectonică degradată (foste centrale termice).
La deplasarea în afară caselor, populaţia este necesar să evite trecerea prin apropierea imobilelor aflate în construcţie, copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură care pot fi dislocate de rafalele de vânt şi care le pot pune viaţa în pericol.
O atenţie deosebită trebuie acordată şi şarpantelor de pe blocurile de locuinţe, ce pot fi smulse de rafalele de vânt puternic şi pot pune în pericol viaţa persoanelor care trec sau se află prin acele zone. Nu lăsaţi autovehiculele nesupravegheate în apropierea stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi dislocate de rafalele de vânt puternic, precum şi a imobilelor aflate în construcţie sau care sunt dezafectate şi care se pot prăbuşi pe autovehicule, producând pabube proprietarilor.
Comitetul judeţean de iarnă solicită conducătorilor auto să ţină cont de recomandările agenţilor poliţiei rutiere. Este important să circule preventiv, să îşi adapteze viteza la condiţiile meteorologice şi cele de pe carosabil, respectiv de aderenţă şi să păstreze o distanţă faţă de ceilalalţi participanţi la trafic, pentru a evita accidentele rutiere sau tamponările în cazul derapării autovehicului.
La plecarea de pe loc este bine să se folosească treapta a doua de viteze, acţionând foarte fin ambreiajul.Comenzile autovehiculului nu vor fi bruscate pentru a evita intrarea în derapaj.Reducerea vitezei se va face cu ajutorul franei de motor. Se vor evita opririle şi staţionările în rampă sau pantă. Conducătorii auto trebuie să aibă o grijă deosebită la coborarea pantelor. Nu acceleraţi la ieşirea din virajele strânse în pasurile montane.
Dacă aţi fost surprinşi de formarea poleiului în timp ce sunteti în trafic şi simţiţi că nu stăpâniţi comenzile, scoateţi autovehiculul în afara părţii carosabile într-un loc în care nu există posibilitatea să rămâneţi împotmoliţi şi asteptaţi utilajele de intervenţie care împrăştie materiale antiderapante.
Factori de risc pe drumurile acoperite cu polei şi gheaţă prezintă: scăderea aderenţei şi creşterea semnificativă a spaţiului de frânare; se diminuează stabilitatea transversală şi longitudinală a autovehiculului; există posibilitatea intrării în derapaj în orice moment, atât la frânare cât şi la accelerare; imposibilitatea controlului direcţiei în cazul apăsării simultane a pedalei de ambreiaj şi frână; intrarea în derapaj la orice bruscare a volanului; virajele sunt greu de controlat; pietonii se deplaseaza greoi, existând pericolul să alunece şi să cadî în faţa autovehiculelor; plecări dificile de pe loc sau uneori chiar imposibilitatea plecării de pe loc.
Conducerea pe polei este deosebit de riscantă şi necesită îndemânare în manevrarea autovehiculului. Pe polei conducătorul auto trebuie să folosească rar pedala de frână.
Turiştii care intenţionează să se aventureze pe trasee montane li se indică să îşi anunţe prezenţa, în zonă, jandarmilor montani şi salvamontiştilor. A nins în zona montană şi este important ca amatorii de drumeţii să renunţe la parcurgerea unor trasee dificile sau necunoscute pentru a nu fi puşi în situaţia de a fi expuşi unor pericole, din cauza ninsorii viscolite sau a vântului puternic care poate să le pună în primejdie viaţa.
Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe, prin sistemul unic de apeluri de urgenţă 112, apariţia unor situaţii de urgenţă generate de ninsorile viscolite sau intensificări ale vîntului. Echipe specializate ale altor servicii de utilitate publică (gaz, apă şi canalizare, telefonie) sunt pregătite pentru intervenţia şi remedierea, dacă situaţia o va impune, a deficienţelor apărute în reţelele de distribuţie.
Pompierii militari din cadrul Centrului operaţional al ISU Maramureş vor monitoriza, în această perioadă, situaţia fenomenelor meteorologice la nivelul judeţului nostru.
Rareş Bogdan