Judeţul Maramureş se află începând de astăzi, 8 februarie, sub atenţionare de cod galben de ger. Instituţia Prefectului a primit de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord o avertizare meteorologică cod galben de ger persistent, valabilă în intervalul 8 februarie, ora 14.00 – 12 februarie a.c., ora 10.00.
În adresa primită se menţionează că, în această perioadă, în Maramureş, vreme va fi geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, astfel încât temperaturile minime se vor încadra, pe arii extinse, între -22 şi -15 grade Celsius, iar cele maxime din timpul zilei vor fi negative.
Prefectul Sandu Pocol, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat avertizarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi luarea de măsuri la nivelul celor 76 de unităţi admnistrativ-teritoriale. Au fost avertizate şi grupurile de suport tehnic.
Primarii trebuie să identifice spaţiile şi gospodăriile locuite de cetăţeni fără încălzire, persoanele fără adăpost de pe raza unităţii administrativ-teritoriale şi să le asigure locaţii corespunzătoare încălzite şi hrană caldă pentru aceste persoanele.
De asemenea, datele centralizate ci aceste locaţii şi spaţii neîncălzite vor fi transmise Centrului Operaţional din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” al judeţului Maramureş. Patrule mixte de ordine publică (poliţişti şi jandarmi) vor anunţa şi solicita, în perioada geroasă, persoanele aflate în stradă cu probleme de sănătate sau fără adăpost (locurile cunoscute unde se aciuază acestea) sprijinul SMURD şi ambulanţelor Serviciului Judeţean de Ambulanţă pentru a li se acorda primul ajutor medical de urgenţă sau în cazul unor probleme mai grave transportarea la Unitatea Primire de Urgenţă a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş Baia Mare.
Persoanele fără adăpst vor fi transportate la centrul Multifuncţional „Azilul de Noapte”, unde li se va acorda adăpost pe timp de noapte şi vor beneficia de hrană caldă.
Au fost solicitate luarea măsurilor necesare pentru asigurarea furnizării serviciilor de utilitate publică populaţiei (alimentare cu energie electrică, gaze naturale, apă şi canalizare şi telefonie). În cazul apariţiei unor defecţiuni în reţele de distribuţie, echipe de intervenţie au fost constituite şi pregătite să remedieze deficienţele şi să asigure continuitatea furnizării acestor servicii.
Comitetul judeţean de iarnă recomandă cetăţenilor să nu expună la frig, să se îmbrace adecvat pentru perioada geroasă şi să evite şederea îndelungată afară, pe perioada cu temperaturi extrem de scăzute. Copiii şi persoanele în vârstă sunt cele mai expuse la temperaturi scăzute extreme.Ei trebuie să beneficieze de o atenţie deosebită, datorită faptului că pot prezenta probleme de sănătate şi degerături ale mâinilor şi picioarelor în aceasta perioadă.
Pe ger persistent, persoanele cu probleme de sănătate vor putea intra, în timpul zilei, în lăcaşurile de cult, instituţii publice, farmacii pentru a se adăposti şi încălzi. Nu ieşiţi din casă fără mănuşi, căciula, fular şi şosete groase (din bumbac sau lână). Încălţămintea trebuie să aibă talpa groasă şi să fie bine căptuşită. La ieşirea în exterior şi expunerea la ger, persoanele sunt sfătuite să nu stea pe loc, să se mişte cât mai mult timp pentru a pune sângele în funcţiune.
Persoanele cu afecţiuni cardio-respiratorii reprezintă o altă categorie care trebuie să se ferească de ger. Expunerea îndelungată la temperaturi extreme negative poate agrava aceste boli. Trecerea bruscă de la ger la căldura poate, de asemenea, favoriza apariţia şocului cardiac sau a accidentului vascular cerebral. Printre bolile provocate sau agravate de frig se mai numără bolile pulmonare şi reumatismul. Nu se recomandă transportarea copiilor pe distanţe lungi în vehicule fără încălzire şi nu trebuie să îi lăsaţi să aştepte sau să îi uitaţi în autovehicule parcate.
Temperaturile negative extreme pot cauza persoanelor degerături, hipotermii sau boli respiratorii. Specialiştii în medicină afirmă că organismul uman tinde să-şi menţină o temperatură constantă prin autoreglare, însă cu toate acestea cu cât temperatura mediului este mai scazută, cu atât mai mare este pierderea termică. Dacă la vremea geroasă se adaugă fenomene ca umezeala, vântul sau alţi factori, acest proces creşte exponenţial. În acest context, medicii sfătuiesc populaţia să evite, în perioada cu ger persistent, consumul de băuturi alcoolice şi recomandă o alimentaţie corectă: proteine, legume, fructe, respectiv consumarea de lichide în cantitate suficientă (apă, ceai şi supă caldă).
Alcoolul provoacă dilatarea vaselor de sânge, ceea ce duce la creşterea circulaţiei la nivelul pielii şi pierderea căldurii extrem de rapid. De fapt căldura nu se acumulează, ci se pierde ca extrem de rapid. Expunerea necorespunzătoare şi de lungă durată la gerul de afară poate avea urmari grave: hipotermie, degerături, şoc cardiac sau accidente vasculare cerebrale.
Primarii vor lua măsuri pentru întreţinerea corespunzătoare a şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale. Se va monitoriza situaţia hidrometeorologică, în scopul de a evita blocarea cu plutitori şi gheţuri, în special în zonele unde sunt amplasate gospodării, poduri rutiere şi de cale ferată, prizelor de apă, de evacuare a apei din incinte.
Se recomandă evitarea utilizării instalaţiilor improvizate de încălzire care pot provoca incendii sau intoxicări cu monoxid de carbon şi pune în pericol viaţa oamenilor şi a bunurilor materiale în această perioadă.
OUG 99/2000 privind protecţia persoanelor încadrate în muncă obligă angajatorii ca în perioada cu temperaturi negative extreme să asigure salariaţilor măsuri pentru asigurarea condiţiilor micloclimaterice la locul de muncă. Acestea vor fi stabilite de către angajator împreună cu reprezentanţii sindicatelor sau reprezentanţii aleşi ai salariaţilor.
În perioadele cu temperaturi scăzute extreme angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber:distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1 litru/persoană/schimb; acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzator; asigurarea echipamentului individual de protecţie. Aceste măsuri sunt luate, conform legislaţiei în vigoare de către angajatori, dacă temperaturile se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv.
Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de muncă, în condiţii de temperaturi extreme se vor lua următoarele măsuri: asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicatţilor pentru munca la temperaturi scăzute; asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea, dupa posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.
Situaţia hidrometeorologică la nivelul judeţului nostru va fi monitorizată în perioada avertizării cod galben de către pompierii militari şi hidrologi.
Rareş Bogdan