MM: Primul sinistrat, un cetăţean cu handicap din Dealul Solovan (Sighet)

Autorităţile s-au implicat pentru a sprijini cu alimente şi apă minerală un cetăţean cu probleme de sănătate din Sighetu Marmaţiei. În această dimineaţă, prin sistemul unic de apeluri de urgenţă 112, a fost primit un apel din partea cetăţeanului Gavrilă Ardelean, în vârstă de aproximativ 60 de ani, domiciliat în vârful Dealului Solovan.

Acesta a menţionat că este persoană cu handicap (picioare amputate)şi nu are posibilitatea de a se deplasa în municipiu pentru a se aprovizona cu produse alimentare şi apă, datorită faptului că zona în care locuieşte este greu accesibilă, drumul forestier fiind acoperit cu un strat de zăpadă care măsura până la 40 cm. De asemenea, a afirmat că nu mai are mâncare şi apă.

Pompierii din dispeceratul integrat de la ISU Maramureş au preluat apelul telefonic şi au discutat cu cetăţeanul care a refuzat categoric să se mute din locuinţă.

Despre situaţia de urgenţă a fost informat prefectul Sandu Pocol, care în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a dispus constituirea unei celule de criză la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră şi care să găsească soluţii pentru a veni în ajutorul persoanei cu handicap.

„La sesiul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei s-au deplasat poliţişti de la Poliţia Municipiului Sighetu Marmaţiei, Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei, Jandarmeria Sighetu Marmaţiei, Ocolul Silvic Sighetu Marmaţiei, Staţiei de Ambulanţă Sighetu Marmaţiei, Prefectura Maramureş, ISU Maramureş, Primăria Sighetu Marmaţiei şi membrii ai Clubului 4×4. S-a luat în calcul deplasarea, la faţa locului, în vârful Dealului Solovan,cu vehiculele special pregătite pentru străbaterea drumurilor acoperite de zăpadă ale filialei sighetene a clubului 4×4.

Alimentele procurate de către structurile teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv Primăria Sighetu Marmaţiei, care a asigurat şi pâine au fost puse în raniţă de către jandarmi şi pompieri.

Aceştia au plecat cu un asistent medical şi autovehiculele clubului 4×4 spre vârful dealului. Au ajuns la persoana cu handicap, care a fost consultat de către asistentul medical, cu privire la starea de sănătate. De asemenea, i-au fost oferite produsele alimentare, apa minerală şi au discutat pentru a-l convinge să rămână într-o locaţie pusă la dispoziţie de Primăria şi Consiliul Local Sighetu Marmaţiei. Mai mult, membrii clubului 4×4 i-au tăiat cu drujba lemnele de foc din gospodărie.

Gavrilă Ardelean a mulţumit din suflet celor care l-au ajutat şi au dat dovadă de omenie şi solidaritate, aducându-i cele necesare traiului zilnic”, a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole