Prefectul judeţului Maramureş Sandu Pocol şi inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe Pop de Băseşti” al judeţului Maramureş, colonel Ion Pop, au plecat spre Bucureşti.
Cei doi au fost chemaţi să participe, în calitatea lor (preşedinte CJSU şi inspector şef ISU) la sesiunea comună de evaluare a activităţii, pe anul 2011, a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Aceasta va avea loc astăzi, 22 februarie a.c., începând cu ora 10.00, la Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
La acest eveniment au fost invitaţi să participe premierul Guvernului României, Mihai – Răzvan Ungureanu, Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, respectiv şi reprezentanţii ministerelor care intră în componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Manifestarea se va desfăşura în sala „Nichita Stănescu” a centrului cultural.
R.B.