Prefectul Sandu Pocol a convocat astăzi, 13 martie, conducerea Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Maramureş, societăţilor IPEG şi Cuarţ, respectiv pe reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în vederea identificării de soluţii pentru arhivarea, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, a documentelor în domeniul geologic.
Cu această ocazie, şefa Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale, Klara Guseth, a precizat că fosta societate IPEG, înfiinţată în anul 1951, a generat documente geologice, dar în domeniul contabilităţii şi resurselor umane.
„În anul 1991, fosta Întreprindere de Prospecţiuni şi Explorări Geologice se privatizează şi se transformă în societatea comercială Cuarţ. Aceasta se divide în anul 1999, când s-a înfiinţat societatea comercială IPEG. Din lipsă de spaţiu, toate documentele emise ale societăţii Cuarţ, dar şi cele ale Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale au rămas în custodia societăţii IPEG.
Arhiva propriu zisă a rămas în vechiul amplasament şi nu s-a umblat în documente. Klara Guseth a menţionat că o mare parte din documente (inclusiv arhiva geologică) au valoare istorică şi fac parte din Fondul Arhivistic Naţional”, a arătat aceasta.
În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, instituţiile de stat şi particulare, cu excepţia Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Externe, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Pază şi Protecţie, a altor instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, precum şi a Academiei Române, au obligaţia de a depune la Arhivele Naţionale documentele rezultate din activitatea lor.
Documentele care fac parte din arhiva geologică aparţin Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Reprezentantul acesteia în judeţul Maramureş, Grigore Borza, a precizat că există un contract de către societate, ca titular al acestor documente, încheiat cu societatea IPEG pentru păstrarea documentelor în actualul spaţiu.
„Am organizat această întâlnire pentru a găsi soluţii, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, de predare a acestor documente, cu valoarea istorică, la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Maramureş (SJAN). Societatea Cuarţ este în reorganizare judiciară şi are un administrator special.
În calitate de reprezentant al Guvernului sunt garantul respectării legalităţii în teritoriu. Societatea IPEG şi-a reprofilat domeniul de activitate şi are lucrează în domeniul construcţiilor civile. S-au propus şi identificat parcurgerea a două etape.
Una se referă la întocmirea unei adrese către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale în care se va solicita un răspuns cu privire la poziţia acesteia faţă de documentelor aparţinătoare şi depozitate la societatea IPEG, inclusiv a celor clasificate. A doua etapă include efectuarea unei vizite de către angajaţi ai Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Maramureş, pentru stabilirea modului de abordare a documentelor, respectiv de predare a acestora la SJAN Maramureş”, a declarat Sandu Pocol.
Au fost întocmite şi expediate adrese pentru a cunoaşte poziţia Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, urmând să fie elaborate măsuri şi termene precise pentru prelucrarea arhivistică a documentelor şi predarea acestora la SJAN Maramureş, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
Rareş Bogdan