Secţia 4 Poliţie Rurală Vişeu de Sus, împreună cu organele silvice din cadrul Ocolului Silvic Poieni, au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi descoperirii faptelor silvice.
Astfel, pe o parcelă de pădure de esenţă foioase, specia stejar, de pe raza localităţii Vişeu de Jos, gestionată de Ocolul Silvic Poieni, au fost identificate trei cioate, de esenţă stejar, nemarcate şi materialul lemnos rezultat din tăieri.
Chiar dacă este vorba de doar trei arbori tăiaţi, acesta aveau un volum de 7,7 mc şi o valoare estimată la peste 2.000 lei, prejudiciul cauzat fiind de 28 de ori mai mare decât preţul mediu al unui mc de masă lemnoasă pe picior.
A fost identificat suspectul tăierii ilegale de arbori, Vasile P., din localitatea Vişeu de Jos, care în prezent este cercetat pentru săvârşirea acestei infracţiuni, în stare de libertate.
R.B.