Hoţi surprinşi în flagrant la furat de fier vechi

Continuă furturile de fier vechi. În data de 7 aprilie 2012, ora 19,00, poliţiştii Postului Comunal Cicârlău se aflau în timpul serviciului de patrulare pe raza Balastierei Bîrgău, ocazie cu care i-au depistat, lângă gardul balastierei, pe Nicolae B., de 26 de ani, din Seini, Claudiu I., de 30 ani, din Băiţa şi Liviu I., de 23 ani, cu domiciliul în Supuru de Jos, judeţul Satu Mare, în timp ce încărcau într-o autoutilitară, înmatriculată în Irlanda, mai multe piese auto şi profile feroase.

În urma anchetei efectuate de oamenii legii, aceştia au stabilit că cei trei au sustras bunurile dintr-o magazie aparţinând unei societăţi comerciale din Cicîrlău, cu punct de lucru Balastiera Bârgău. Materialele sustrase au fost ridicate şi predate unităţii păgubite, prejudiciul cauzat, estimat la circa 6.000 lei, fiind recuperat în totalitate. Cercetările continuă faţă de cei trei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

O patrulă mixtă de siguranţă publică, formată din doi agenţi de poliţie şi un jandarm, au surprins duminică seara, în flagrant, doi hoţi. Astfel, în jurul orei 19.30, oamenii legii se aflau în serviciul de patrulare pe raza municipiului Baia Mare, pe strada Republicii.

Ei i-au surprins în flagrant pe Robert G., de 42 de ani şi Anghelus G., de 20 de ani, ambii din Baia Mare, care duceau cu ei o uşă metalică. Poliţiştii au stabilit că uşa a fost furată de cei doi de la un bloc de locuinţe de pe B-dul Republicii din Baia Mare, pentru a fi valorificată ca fier vechi la un centru de colectare. Prejudiciul de 700 lei a fost recuperat în totalitate. Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole