Un număr de 18 infracţiuni de loviri sau alte violenţe, distrugere sau scandal, cu 18 persoane care s-au declarat victime şi care au depus plângere faţă de 20 de suspecţi. Intervenţia poliţiştilor a fost necesară la Baia Mare (2), Sighetu Marmaţiei (3), Borşa (2), Budeşti (2), Bistra, Poienile de sub Munte, Dragomireşti, Slătioara, Bârsana, Bozânta Mică, Şomcuta Mare, Ulmeni/Ţicău, Baia Sprie.
Din acestea, în cinci cazuri a fost vorba de infracţiuni care au avut loc în familie. În toate aceste cazuri se efectuează cercetări, pentru clarificarea situaţiilor şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi.
Acesta este bilanţul din 2012 al Sărbătorilor Pascale. Dealtfel, oficialii IPJ MM au recunoscut că în perioada sărbătorilor, pe fondul consumului de alcool, a crescut numărul faptelor cu violenţă înregistrate la nivelul poliţiei.
Prin apariţia promptă a poliţiştilor la faţa locului s-a reuşit aplanarea stărilor conflictuale şi prevenirea escaladării lor în fapte mai grave. Astfel, s-au înregistrat, în total
Duminică seara, la ora 19,10, Poliţia Municipiului Baia Mare a fost sesizată despre faptul că, pe strada Păltinişului, în apropiere de zona “Craica” a izbucnit un scandal. La faţa locului patrula de poliţie a imobilizat o persoană agresivă care avea în mână un cuţit, folosindu-se de acesta pentru a ameninţa persoanele din jurul său.
Bărbatul a calmat şi condus la sediul poliţiei unde a fost identificat în persoana lui Constantitn B., de 25 ani, din Baia Mare. Faţă de acesta continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept a cuţitului.
La un caz asemănător au fost solicitată intervenţia poliţiştilor de la Borşa. Luni seara,ora 21, 10, poliţia a fost sesizată despre faptul că un tânăr, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, ameninţa cu un cuţit persoanele aflate în parcul de distracţii amplasat pe strada Tineretului din centrul oraşului Borşa.
Patrula mixtă de siguranţă publică, formată dintr-un agent de poliţie şi un plutonier de jandarmi, l-a identificat pe recalcitrant. Acesta este Gheorghe H., de 24 ani, din Borşa, care avea asupra lui două cuţite. Tânărul a fost calmat, armele albe i-au fost ridicate şi a fost condus la sediul Poliţiei pentru continuarea cercetărilor. Faţă de susnumit se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de port ilegal de cuţit.
Luni după amiaza, ora 17, 30, Poliţia Municipiului Baia Mare a primit o sesizare de la o femeie de 25 ani, din Baia Mare. Aceasta, mama unei fetiţe de 1 ani şi 4 luni, a reclamat faptul că, între ea şi concubinul său, Lucian H., de 26 de ani, a izbucnit un conflict spontan.
Bărbatul, sub ameninţarea cu acte de violenţă, a plecat cu fetiţa, iar femeia a fost nevoită să apeleze la poliţie. În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare, minora a fost găsită si încredinţată mamei.
Faţă de Lucian H., s-a luat măsura internării la o secţie de psihiatrie în vederea efectuării unei expertize psihiatrice. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi lipsire de libertate.
În noaptea de luni spre marţi, la ora 00, 40, Secţia 4 de Poliţie Rurală Vişeu De Sus a primit o sesizare prin 112 din Bistra. Alexa F., de 51 ani, se afla la un bar din localitate iar, dintr-un pretext oarecare, a fost lovit de către Vasile N., de 45 ani, din Bistra, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Partea vătămată a fost transportată cu ambulanţa pentru îngrijiri medicale.
Suspectul, Vasile N., a devenit recalcitrant la solicitarea organelor de poliţie de-a se legitima, a tulburat ordinea şi liniştea publică prin producerea de zgomote şi urlete, fapt pentru fost imobilizat şi condus la sediul secţiei de poliţie pentru limitarea consecinţelor.
După ce s-a mai calmat, bărbatul a fost sancţionat contravenţional la Legea nr. 61/1991 pentru scandal dar faţă de el se desfăşoară cercetări şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii si liniştii publice şi lovire.
R.B.