5 accidente grave pe drumurile din Maramureş în ultimele 48 de ore

În judeţul Maramureş din 17 aprilie şi până în dimineaţa zilei de astăzi, 18 aprilie, au avut loc nu mai puţin de 5 accidente rutiere grave, soldate cu rănirea mai multor persoane, dar şi decesul unei persoane. Două dintre acestea au avut loc azi dimineaţă, inclusiv cel mortal.

Marţi, 17 aprilie, ora 20, 45, pe strada Minerilor din Baia Mare a avut loc un eveniment rutier cu victimă. Un tânăr de 18 ani, Traian O., din Baia Mare circula cu un moped, având-o ca pasageră pe Ildiko S., de 26 ani, din Baia Mare.

Ajungând în dreptul unui imobil, conducătorul mopedului a pierdut controlul acestuia şi a intrat în coliziune cu un autoturism staţionat. În urma impactului, pasagera a căzut pe partea carosabilă suferind vătămări corporale pentru care nu a avut nevoie de internare. Conducătorul a fost testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind negativ.

Tot ieri seară, ora 21, 53, poliţia a fost sesizată despre faptul că, pe B-dul Traian din Baia Mare a avut loc un accident de circulaţie. La volanul unui autoturism se afla Emilia B., de 29 de ani, din Baia Mare şi se deplasa pe b-dul Traian, înspre gară.

La intersecţia bulevardului cu strada Bogdan Vodă, conducătoarea auto a efectuat manevra de viraj la stânga dar i-a surprins şi accidentat pe doi soţi, Vasile şi Eugenia T., de 54 şi 50 de ani, din Baia Mare care se aflau in traversarea străzii, din partea stângă, la colţul intersecţiei.

Cei doi pietoni au traversat printr-un loc permis dar fără să se asigure. În urma accidentului bărbatul a fost rănit mai uşor în timp ce femeia a suferit vătămări corporale mai grave. Conducătoarea auto nu consumase băuturi alcoolice. În cauză se efectuează cercetări urmând ca la finalizare să se propună soluţia legală care se impune.

Marţi, ora 14, 50, Secţia 5 de Poliţie rurală Ocna Sugatag a fost sesizată prin SUAU 112, despre faptul că pe DJ 186, între localităţile Strâmtura şi Bârsana avut loc un eveniment rutier. Vasile R., de 51 de ani, din Bogdan Vodă se afla la volanul unui autoturism care era oprit pe partea stângă a drumului, în direcţia Sighetu Marmaţiei.

La punerea în mişcare de pe loc, conducătorul auto nu s-a asigurat, a intrat pe partea dreaptă a direcţiei de mers pentru a-şi continua deplasarea şi i-a tăiat calea unui alt autoturism cu acelaşi sens de deplasare.

Pentru a evita o coliziune, conducătorul autoturismului din urmă, Ştefan N., de 20 de ani, din Sighetu Marmaţiei a părăsit partea carosabilă prin dreaptă şi s-a lovit de un stâlp din lemn aparţinând reţelei de telefonie. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto Ştefan N. (rezultatul etilotest „0”) şi a doi pasageri din autoturismul avariat, o femeie şi un copil de 8 ani, care
au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto Vasile R. a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0, 90 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei. Între cele două autoturisme nu a existat un impact, în prezent efectuându-se cercetări pentru a se stabili cu certitudine modul în care s-a produs evenimentul rutier.

Azi dimineaţă devreme, ora 03, 50, pe DN 1C, la intrare în localitatea Satulung a avut loc un eveniment rutier cu victime. Un bărbat de 43 de ani, Florin S., conducea un autoturism şi se deplasa spre locuinţă, întorcându-se după o călătorie mai lungă, dinspre Tg. Mureş. Din cauza oboselii acumulate, conducătorul auto a pierdut controlul volanului şi a ieşit cu autoturismul de pe carosabil, în decor.

Maşina s-a lovit de un podeţ, rezultând avarierea ei şi rănirea atât a conducătorului auto cât şi a pasagerilor din spate, o femeie de 42 de ani şi o minoră de 13 ani. Părţile vătămate au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto nu consumase băuturi alcoolice. În cauză se efectuează cercetări urmând ca la finalizare să se ia măsura legală care se impun.

Tot azi dimineaţă, la ora 06, 05 minute, Poliţia fost sesizată prin 112, despre producerea unui accident rutiere mortal. Accidentul a avut loc pe D.N. 1C-E 58, între localităţile Lăpuşel şi Recea. Remus P., de 36 de ani, se afla la volanul unui autoturism iar la km 144, nu a putut evita impactul cu un pieton.

Acesta traversa strada printr-un loc nepermis şi fără să se asigure, când a fost surprins de autovehicul. Victima a fost accidentată mortal. Este vorba de Adrian C., de 43 de ani, din localitatea Chechiş. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea zero. În cauză se efectuează cercetări la finalizarea cărora se va propune soluţia legală corespunzătoare.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole