Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită şi în Baia Mare

Duminică, 29 aprilie a.c., în Baia Mare va fi sărbătorită Ziua Veteranilor de Război. Ceremonialul militar şi religios se va desfăşura la Monumentul Ostaşului Român, de la intrarea în Parcul Municipal, începând ora 9.00. Autorităţile administraţiei publice judeţene şi locale vor saluta Drapelul de Luptă, după care se va intona Imnul Naţional al României de către Fanfara municipală „Millennium Band”.

După oficierea serviciului religios şi sfinţirea coroanelor de flori de către preoţii invitaţi, vor rosti alocuţiuni despre semnificaţia Zilei Veteranilor de Război, prefectul Sandu Pocol, preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Man, primarul Cătălin Cherecheş şi col.(Rz) Haralambie Cacină din partea filialei veteranilor de război maramureşeni.

Vor fi depuse coroane de flori la Monumentul Ostaşului Român şi obeliscul Cimitirului Comemorativ de către autorităţile administraţiei publice judeţene şi locale, împreună cu veteranii de război maramureşeni.

La manifestare sunt invitaţi să participe, ca în fiecare an, angajaţi ai administraţiei publice locale, veterani de război, cadre militare în rezervă şi retragere, reprezentanţi din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţiei Judeţene de Informaţii Maramureş, Oficiului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale justiţie, parlamentari, partide politice, servicii publice deconcentrate, sindicate, reprezentanţi din învăţământul preuniversitar şi universitar şi ai societăţii civile.

Guvernul României a stabilit prin HG nr. 1222/2007 instituirea Zilei Veteranilor de Război care se sărbătoreşte în fiecare an la data de 29 aprilie.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole