Centrul Europe Direct Maramureş, din cadrul Fundaţiei CDIMM Maramureş, organizează, în perioada 7-11 mai 2012, mai multe acţiuni pentru a celebra Ziua Europei 2012.
Astfel, în data de 9 mai, Sala M1 din cadrul Centrului de Afaceri Millennium Baia Mare, ora 12.00, va găzdui conferinţa „Proiectele europene – dezvoltare şi parteneriat pentru Maramureş”, care se adresează factorilor locali din judeţul Maramureş care au în implementare sau au finalizat proiecte europene sau alte tipuri de proiecte.
Aceştia vor avea ocazia să își prezinte rezultatele şi experienţele acumulate prin derularea acestora şi să arate cetăţenilor maramureşeni care este contribuţia concretă la dezvoltarea comunităţii locale.
Peste 20 de proiecte au fost înscrise pentru a fi prezentate în cadrul conferinței, de către Consiliul Județean Maramureș, Primăria Baia Mare – Direcția Programe, Proiecte, Strategii (4 prezentări), Consiliul Local al Tinerilor coordonat de Primăria Baia Mare, Centrul Județean de Informare Turistică Maramureș, Agenția de Management Energetic Maramureș, Asociația YMCA, Asociația DEIS, Educons SRL, Școala ”D. Cantemir” Baia Mare, Liceele ”Gh. Șincai”, ”G. Barițiu”, ”E. Racoviță”, ”A. Vlaicu”, „C.D. Nenițescu” – Baia Mare, tineri elevi de la Liceul de Artă şi Liceul ”M. Eminescu” Baia Mare, precum și Liceele „Pintea Viteazul” Cavnic şi „T. Vuia” Tăuții Măgherăuș și Grădinița cu program prelungit din Șomcuta Mare.
„În cadrul conferinţei va fi organizată şi o expoziţie cu materialele realizate în cadrul proiectelor prezentate. Corul Seminarului Teologic Ortodox Baia Mare a fost invitat pentru un moment festiv în deschiderea conferinţei. Ca în fiecare an, reprezentanţii Consiliului de Onoare coordonat de Primăria Baia Mare au fost invitaţi să participe la evenimentul dedicat Zilei Europei 2012”, au anunţat organizatorii.
Apoi, de astăzi începând şi până în data de 11 mai 2012 vor exista 2 expoziţii de informare pe teme europene, organizate la Prefectura Maramureş şi la Primăria Baia Mare.
„Vom expune afişe, materiale de informare, precum şi cu fotografii de la diverse acţiuni pe teme europene organizate de Centrul Europe Direct Maramureş sau de alţi de multiplicatori de informaţie europeană din judeţ.
Expoziţiile vor fi deschise în perioada 7-11 mai 2012 şi vor fi încadrate în evenimentele oficiale organizate pentru a sărbători Ziua Europei la nivel local, de Prefectura Maramureş şi de Primăria Baia Mare”, au mai anunţat cei de la Centrul Europe Direct Maramureş.
Rareş Bogdan