Violator trimis după gratii de procurorii Parchetului Maramureş

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul BELA VASILE sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol şi corupţie sexuală.

„Totodată, procurorii au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului, cerere admisă de magistraţii Tribunalului Maramureş care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 29 de zile, pe numele acestuia.

Probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:

În perioada noiembrie 2011 – aprilie 2012, inculpatul Bela Vasile, prin constrângere, a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată B.I.L. (fiică sa în vârstă de 13 ani) şi a săvârşit acte cu caracter obscen în prezenţa acesteia”, se arată pe mpublic.ro.

Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole