NOUTĂŢI: 6 semafoare pietonale noi pe mai multe străzi din Baia Mare

Începând cu data de 10 mai 2012, orele 14.30, pe Bulevardul Bucureşti din Baia Mare, între strada Culturii şi Bulevardul Decebal, s-au pus în funcţiune nu mai puţin de 6 semafoare pietonale, la toate trecerile pentru pietoni existente pe acest segment de drum. Semafoarele au fost sincronizate în aşa fel încât să se realizeze “unda verde” pentru conducătorii auto.

„În acest sens, subliniem faptul că, pe tronsonul respectiv de drum s-a interzis virajul la stânga, prin semnalizarea si marcarea corespunzătoare. Asemenea semafoare au mai fost montate pe Bulevardul Republicii, la intersecţia cu strada Vlad Ţepeş, la trecerea pentru pietoni din faţa Liceului Sportiv, respectiv pe Bulevardul Independenţei, la trecerea pentru pietoni din dreptul punţii către magazinul Kaufland.

Această sistematizare a fost amplasată în urma unei hotărâri luate în cadrul Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulaţiei, la propunerea Poliţiei Rutiere. Specialiştii au ţinut cont de dinamica accidentelor rutiere produse la aceste treceri pietonale.

În consecinţă, s-a avut în vedere atât protejarea pietonilor care se angajează în traversarea străzilor cât şi necesitatea de a fluidiza traficul rutier pe aceste sectoare de drum, pentru conducătorii auto”, au anunţat oficialii IPJ Maramureş.

Mai trebuie spus că în planul Comisiei pentru sistematizare este prevăzută şi amplasarea unui semafor la intersecţiile dintre strada Victoriei cu strada dr. Victor Babeş (zona Gold Plaza).

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole