Tânăr din Baia Mare reţinut pentru trafic de canabis

Un tânăr din Baia Mare a fost reţinut în data de 14 mai de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, sub coordonarea procurorului DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş, în urma efectuării a două percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Baia Mare şi Băiţa.

Oamenii legii au constatat că învinuitul, A.R.B., de 25 de ani, din Baia Mare a comercializat, în mod repetat, între anii 2010 – 2012, droguri de risc, respectiv canabis, într-un cerc mai larg de consumatori, de pe raza judeţelor Maramureş şi Sălaj, dintre care poliţiştii au identificat peste 15 persoane. Printre cumpărători s-au aflat şi minori.

Potrivit informaţiilor furnizate de către Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureş, cu ocazia percheziţiilor domiciliare s-au găsit aproximativ 10 grame muguri de canabis, cantitate care a fost ridicată în vederea cercetărilor. La percheziţii a participat şi un câine dresat în depistarea drogurilor, care aparţine echipajului canin al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc. Procurorul DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş a emis ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 de ore faţă de învinuit care, în acest interval, va fi prezentat Tribunalului Maramureş cu propunere de arestare preventivă.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole